Omenirea e mai bogată cu o invenţie: Emobot, robotul care detectează emoțiile umane

Dispozitivul Emobot la Salonul Tehnologiilor din Las Vegas, 5 ianuarie 2023 Foto: Salonul Tehnologiilor din Las Vegas
Dispozitivul Emobot la Salonul Tehnologiilor din Las Vegas, 5 ianuarie 2023 Foto: Salonul Tehnologiilor din Las Vegas

Emobot este un dispozitiv capabil să analizeze emoțiile umane, unul dintre cele mai recente domenii de aplicare ale inteligenței artificiale (AI), prezentat recent în cadrul CES (Consumer Electronics Show), târgul de tehnologie din Las Vegas.

„Este un termometru emoțional”, explică Antony Perzo, unul din creatorii săi, pentru emobot.fr.

Emobot seamănă cu un difuzor sau cu o sculptură minimalistă care „monitorizează continuu emoțiile” prin intermediul unei camere video și al microfoanelor, explică tânărul director tehnologic al acestei companii franceze. Poate detecta de exemplu eventualele tulburări psihice la vârstnici, precum depresia sau anxietatea.

Așezat pe o piesă de mobilier, robotul monitorizează expresiile faciale, mișcările persoanei și tonul vocii sale pentru a identifica orice modificări semnificative de comportament și pentru a preveni astfel spitalizările de urgență.

Antony Perzo și ceilalți trei co-fondatori ai Emobot speră să găsească o soluție pentru riscurile asociate cu singurătatea și lipsa de personal medical.

Dispozitivul, deja testat în azilurile de bătrâni dar și la domiciliul pacienților, ar trebui să permită realizarea tratamentelor și terapiilor fără vizita medicului psihiatru.

Algoritmii sunt capabili să „analizeze microexpresiile faciale” care reflectă emoțiile umanecare sunt o oglindă a „stării noastre psihologice și psihiatrice”, detaliază inginerul.

În domeniul sănătății, inteligența artificială este capabilă să colecteze și să analizeze volume mari de date în timp real și a fost folosită de multă vreme pentru a efectua multe diagnostice, de la cancer la analize de urină.

„Ca oameni, pur și simplu nu putem procesa toate informațiile pe care le generăm. Avem nevoie de ajutor”, spuneSteve Koenig, vicepreședinte pentru cercetare la Consumer Technology Association (CTA), care organizează CES.

IA poate fi folosită pentru a înțelege emoțiile oamenilor. Instrumentul Ask Polly, realizat de compania canadiană Advanced Symbolics, realizează cercetări de piață în câteva minute. În 2022, algoritmii de creare automatizată au creat controverse, în special în rândul celor din compania californiană OpenAI cu GPT-3 în ceea ce privește generarea de text și DALL-E pentru generarea de imagini.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel