Omenirea, în fața unei provocări majore. Criza alimentară globală se adâncește

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Programul Alimentar Mondial al ONU (PAM) a anunțat vineri o scădere cu 40% a finanțării pentru 2025, evocând o "criză fără precedent", în condițiile în care 58 de milioane de persoane riscă să piardă un ajutor vital, relatează AFP și Agerpres.

"În prezent, organizația se confruntă cu o scădere alarmantă cu 40% a finanțării pentru 2025 față de anul trecut. Gravitatea acestor reduceri, combinată cu un număr record de persoane aflate în nevoie, a creat o criză fără precedent pentru zeci de milioane de persoane din întreaga lume", a declarat PAM într-un comunicat.

"PAM acordă prioritate țărilor cu cele mai mari nevoi (...). În timp ce facem tot ce putem pentru a reduce costurile operaționale, nu trebuie să ne amăgim, ne confruntăm cu o criză financiară ale cărei consecințe pot fi fatale", a avertizat Rania Dagash-Kamara, șefa PAM pentru parteneriate și inovare, citată în comunicat.

Potrivit estimărilor PAM, "58 de milioane de persoane riscă să piardă ajutor vital oferit de cele mai importante 28 de operațiuni ale agenției, din cauza finanțării insuficiente".

PAM a avertizat joi că a mai rămas ajutor alimentar doar pentru două săptămâni în Fâșia Gaza și că foamea amenință din nou în acest teritoriu palestinian după reluarea operațiunilor militare israeliene.

Anunțurile de reducere a ajutorului internațional s-au înmulțit în ultimele luni, stârnind îngrijorare în rândul ONG-urilor și a organizațiilor internaționale.

Administrația președintelui american Donald Trump a tăiat 83%, adică "zeci de miliarde de dolari", din programele Agenției americane de dezvoltare (USAID), care până acum gestiona un buget anual de 42,8 miliarde de dolari, adică 42% din ajutorul umanitar acordat la nivel mondial.

Regatul Unit, Franța și Germania și-au redus, de asemenea, bugetele pentru ajutorul internațional, la fel și țările scandinave. 

Citește și: Milioane de copii ucraineni, supuși la suferințe inimaginabile de Rusia. Semnal de alarmă tras de ONU 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel