OMNIASIG, topul celor mai mari despăgubiri plătite în primul semestru

OMNIASIG Vienna Insurance Group susține o comunicare transparentă în domeniul său de activitate, oferind, periodic, date despre activitatea companiei, printre care și cele mai însemnate despăgubiri plătite pe principalele linii de produse din portofoliu.

Valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie în primul semestru din 2019 a fost de peste 413 milioane lei, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pe segmentul PROPERTY, în primul semestru din 2019, una dintre cele mai mari despăgubiri plătite de companie în ultimii ani a fost cea provocată de incendiul de la fabrica de condimente Solina, incident pentru care a fost plătită o despăgubire în valoare de peste 50 milioane lei. Pe locul al doilea, ca urmare a unui furt dintr-un depozit, se află o despăgubire de peste 1,2 milioane lei. A treia poziție în topul acestui segment este ocupată de un incendiu izbucnit în subsolul unui combinat, pentru care a fost plătită o despăgubire în valoare de peste 762.000 lei.

Pentru a veni în sprijinul asiguraților prin reducerea timpului de instrumentare, precum și prin simplificarea procesului de constatare a daunelor, OMNIASIG a introdus începând cu anul 2018 facilitatea de autoconstatare pentru persoanele juridice, în anumite condiții.

Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2019 – PROPERTY:

În topul aferent liniei RCA, primele două cele mai mari despăgubiri, în valoare de 1,1 milioane lei, au fost plătite pentru un accident soldat cu un deces, între două vehicule care au intrat în coliziune în Italia, respectiv pentru un autoturism intrat în coliziune cu un stâlp de metal în România, accident soldat cu un deces și vătămări corporale. A treia despăgubire, în valoare de peste 860.000 lei a fost plătită în cazul unui accident în care conducătorul unei autoutilitare a pierdut controlul direcției de mers, acroșând un pieton aflat pe marginea drumului, care ulterior a decedat.OMNIASIG investește constant în digitalizarea proceselor cu avantaje reale pentru clienți.

În 2018, compania a introdus și facilitatea de soluționare, în anumite condiții, a dosarelor de daună RCA doar în baza fotografiilor și documentelor trimise de către păgubit prin mijloace de comunicare electronice.

Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2019 – RCA:

Pe linia asigurărilor CASCO, cea mai mare despăgubire a fost în valoare de peste 410.000 lei, plătită pentru un accident în care un autotractor a lovit în spate un camion staționat pe banda de urgență. Pe locul al doilea se situează o despăgubire de 376.000 lei pentru un accident petrecut în Franța, în care remorca încărcată a unui autotractor s-a răsturnat. A treia despăgubire, în valoare de 375.000 lei a fost plătită în cazul unui accident în care, din cauza șoselei înghețate, șoferul a pierdut controlul asupra camionului și a ieșit pe partea dreapta a carosabilului, lovind parapetul de protecție, gardul și colțul unei case.

Cei mai mulți dintre asigurații din segmentul asigurărilor CASCO aleg să își repare autovehiculele avariate în unităţi reparatoare partenere OMNIASIG.

OMNIASIG dispune de o rețea de aproximativ 700 de unități reparatoare partenere, preponderent cu statut de dealer/concesionar. Avantajul principal al realizării reparațiilor în cadrul rețelei de unități reparatoare partenere este reprezentat de garanția unei reparații de calitate, precum și de proceduri simplificate, întrucât decontarea costurilor se realizează direct între asigurător și service, fară implicarea financiară a asiguratului.

Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2019 – CASCO:

Pe segmentul ASIGURĂRILOR DE LOCUINȚE, cea mai mare despăgubire a fost în valoare de 620.000 lei, sumă plătită în urma unui incendiu izbucnit la o mansardă, din cauza coșului de fum. Pe locul al doilea se află o despăgubire plătită pentru o vilă afectată de alunecări de teren și de deplasarea plăcilor tectonice, despăgubire în valoare de 591.000 lei. A treia despăgubire, în valoare de 440.000 lei, a fost plătită pentru o casă afectată de alunecări de teren.

Clienții OMNIASIG au la dispoziție două proceduri simplificate de instrumentare a daunelor: autoconstatarea și plata rapidă a daunelor.

Facilitatea de plată rapidă a daunelor fără constatare (în valoare de până la 2.000 lei, pentru anumite riscuri, fără solicitare de documente), se adresează tuturor persoanelor fizice care au o poliță de asigurare facultativă a locuinței încheiată la OMNIASIG, permițându-le asiguraților să își poată face reparațiile în locuință în cel mai scurt timp posibil.

Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2019 – ASIGURĂRI DE LOCUINȚE:

În ceea ce privește linia ASIGURĂRILOR DE CĂLĂTORIE, cea mai mare despăgubire (64.000 lei) a fost achitată în cazul unei facturi de braț, în urma unui accident la ski în Austria. Pe a doua poziție se află o despăgubire în valoare de 63.000 lei, sumă plătită pentru o fractură de picior, pacientul aflându-se în Turcia în momentul producerii leziunii. Pe locul trei se clasează o despăgubire de 56.000 lei pentru o ruptură de ligament încrucișat, ca urmare a unui accident la ski în Austria.

Top 5 Despăgubiri plătite în S1 2019 – ASIGURĂRI DE CĂLĂTORIE:

OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Prin urmare, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS la nivel general a fost în intervalul ianuarie – iunie 2019 de 88,42%, în creștere cu 4,02% față de același interval din 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel