Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat, pentru a doua oară în istorie, stare de urgență la nivel mondial după ce cazurile de poliomielită au crescut alarmant.
Cu toate că se credea că acest virus a fost eradicat, în 2014 s-a observat o creştere alarmantă a cazurilor de îmbolnăviri, scrie antena3.ro.
După mai multe cercetări, medicii şi experţii din domeniul sănătăţii au decis decretarea stării de urgenţă la nivel internaţional. Asta şi pentru că modul în care se răspândeşte virusul este unul extrem de riscant: virusul se răspândeşte prin apa contaminată şi afectează sistemul nervos, provocând paralizia.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis astfel, pentru a doua oară în istorie, decretarea stării de urgenţă internaţională, prima dată fiind în anul 2009, în timpul pandemiei de gripă porcină.
În acest an, numărul cazurilor a ajuns deja la 68, în timp ce anul trecut în aceeaşi perioadă doar 24 de persoane din întreaga lume se îmbolnăviseră.
Acest virus se întâlneşte constant în doar 3 ţări: Pakistan, Nigeria şi Afganistan. Cea mai gravă situaţie este în Pakistan, unde unii medici care asigurau vaccinarea au fost ucişi de dizidenţi politici.
Aici s-au semnalat deja 59 din cele 68 de cazuri declarate în acest an.
Virusul provoacă boala doar în 1-5 cazuri la 1.000 de persoane infectate pentru prima dată, pentru că mulţi au devenit imuni.
Dar, cum virusul aproape că dispăruse din cea mai mare parte a statelor, această imunitate naturală începe să scadă dramatic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News