Organizaţia Mondială a Sănătăţii lansează un avertisment cu privire la relaxarea măsurilor de interdicţie impuse de pandemia COVID-19.
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat miercuri că riscul revenirii la (măsurile de) izolare este foarte real în ţările care în prezent relaxează distanţarea socială, el insistând ca aceasta să se facă gradual, să se acorde atenţie riscului cazurilor importate şi sistemul sanitar să fie pregătit, inclusiv prin investiţii, pentru un posibil nou val epidemic, transmite agenţia EFE, conform Agerpres.
Riscul există mai ales dacă ţările nu reuşesc să gestioneze cu mare atenţie tranziţia şi nu fac acest lucru printr-o abordare în etape, estimează Tedros, după ce a anunţat în cadrul unui briefing că numărul cazurilor de COVID-19 confirmate în lume a depăşit 3,5 milioane şi cel al deceselor 250.000.
OMS insistă ca în etapa de relaxare a restricţiilor să se asigure îndeplinirea mai multor condiţii, în principal ca numărul noilor cazuri de infectare să fie sub control, ca sistemul sanitar să poată face faţă tranziţiei, să fie minimizat riscul de relansare a epidemiei, să se fi luat măsuri preventive în şcoli şi la locurile de muncă şi opinia publică să fie bine informată asupra măsurilor adoptate.
Organizaţia cu sediul la Geneva mai cere ca înaintea unei asemenea relaxări să se garanteze o gestionare adecvată a posibilelor noi cazuri de COVID-19 importate.
Directorul general al OMS a insistat că nu pot fi excluse viitoare valuri epidemice de COVID-19, dar în faţa acestei posibilităţi nu trebuie să răspândim panica, ci să ne pregătim, pentru că acum avem oportunitatea să aşezăm sistemele sanitare pe baze solide.
Dacă am învăţat ceva din această criză este că investind acum (în sănătate) vom putea să salvăm vieţi mai târziu, a concluzionat Tedros Ghebreyesus, adăugând că istoria ne va judeca în funcţie de cum răspundem pandemiei şi de măsurile pe care le luăm.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News