Au fost descoperite, în China, de către echipa Organizației Mondiale a Sănătății în Wuhan, posibile semne ale existenței noului coronavirus din 2019.
Cercetătorii de la OMS, care caută originea SARS-CoV-2 în Wuhan, au descoperit indicii că focarul din Wuhan de COVID-19 din decembrie 2019 a fost mult mai amplu decât s-a crezut. Experții Organizației Mondiale a Sănătății au cerut acces urgent la sute de mii de probe de sânge din oraș. China nu a permis până acum să fie examinate.
Peter Ben Embarek, care conduce această misiune a OMS în Wuhan, a declarat, pentru CNN, că au descoperit mai multe semne asupra amplorii răspândirii virusului din decembrie 2019, dar și că a fost stabilit pentru prima dată că existau deja 13 tulpini ale acestui virus în luna decembrie 2019 în Wuhan.
”Virusul circula la scară largă în Wuhan în decembrie” a spus Peter Ben Embarek, care confirmă, astfel, toate suspiciunile cu privire la apariția virusului SARS-CoV-2.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu