OMS condamnă agresiunea Rusiei în Ucraina printr-un vot rar

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus

OMS condamnă agresiunea Rusiei în Ucraina printr-un vot rar, respingând contraproiectul Moscovei.

Alegeri prezidentiale 2024

Adunarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a adoptat joi o moţiune care condamnă criza sanitară regională declanşată de invazia Rusiei în Ucraina şi a respins o rezoluţie rivală a Moscovei, care nu menţiona rolul său în criză.

Propunerea iniţială, înaintată de Statele Unite şi alte aproximativ 50 de state, a condamnat acţiunile Rusiei, dar nu s-a oprit la suspendarea imediată a drepturilor sale de vot în cadrul agenţiei de sănătate a ONU, aşa cum unii au cerut anterior.

Ambele rezoluţii au exprimat „îngrijorarea gravă cu privire la urgenţa sanitară în curs de desfăşurare în Ucraina şi în jurul acesteia", însă doar propunerea Occidentului afirma că urgenţa este „declanşată de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei", potrivit Reuters.

Ambasadorul Ucrainei la Naţiunile Unite la Geneva, Evgheniia Filipenko, a numit contrapropunerea Rusiei o „realitate alternativă sucită". „Federaţia Rusă a eşuat în încercarea sa cinică de a înşela acest forum", a spus ea despre rezultat.

Adjunctul ambasadorului Rusiei la ONU la Geneva, Alexander Alimov, a calificat propunerea occidentală drept "politizată, unilaterală şi părtinitoare" faţă de propria sa propunere "constructivă".

"Manipularea OMS nu este acceptabilă", a spus el despre rezultat. China a sprijinit Moscova în cele două voturi, trimisul său Yang Zhilun afirmând că OMS este forumul nepotrivit pentru a discuta problemele de sănătate ale Ucrainei, precizează Mediafax.

Câte tancuri, piese de artilerie și avioane de vânătoare a pierdut Rusia în războiul din Ucraina

Rusia a pierdut în cele trei luni de război împotriva Ucrainei circa o mie de tancuri, dar în pofida pierderilor suferite are în continuare disponibile majoritatea capabilităţilor angajate în acest conflict, a declarat joi în faţa presei americane un responsabil militar de la Washington, potrivit CNN.

Forţele ruse au pierdut circa 1.000 de tancuri şi mult peste 350 de piese de artilerie, precum şi aproximativ câteva zeci de avioane de vânătoare sau bombardament şi mai mult de 50 de elicoptere, a precizat oficialul citat. Cu toate aceste pierderi, evaluarea SUA este că ruşii încă au disponibile majoritatea capabilităţilor.

Au angajat enorm de multe echipamente şi personal în această luptă, şi ucrainenii au suferit pierderi, ruşii la rândul lor au suferit pierderi, a mai spus responsabilul Pentagonului.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţinuse anterior că armata ucraineană a reuşit să doboare de la începutul războiului 200 de avioane ruseşti. În acest timp, trupele ruse îşi intensifică ofensiva în estul Ucrainei, unde avansează lent şi luptele au atins o intensitate maximă, potrivit vice-ministrului ucrainean al apărării, Hanna Malyar.

Trupele ruse controlează în prezent circa 95% din teritoriul provinciei Lugansk şi au ajuns la porţile oraşului Severodoneţk, centrul administrativ al regiunii pe care încearcă să-l izoleze de restul Ucrainei, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel