După ce, în 2023, s-a pus în cele din urmă capăt celor trei ani de "criză, suferinţă şi pierderi" asociate COVID-19, lumea trebuie să se pregătească în mod corespunzător pentru viitoare pandemii, a declarat şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite AFP.
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a subliniat marţi că anul acesta a marcat un punct de cotitură în lupta împotriva problemelor majore de sănătate, precizând că au existat totuşi şi "suferinţe imense care ar fi putut fi evitate".
În mesajul său de sfârşit de an, directorul OMS a făcut apel la o intensificare a eforturilor umanitare pentru Fâşia Gaza şi a îndemnat ţările să ajungă la un acord "extraordinar" pentru umplerea golurilor în ceea ce priveşte pregătirea în cazul unei viitoare pandemii.
"Anul 2024 oferă o oportunitate unică de a reduce aceste lacune", a spus el, amintind că ţările negociază primul acord global privind ameninţările pandemice. "Acordul asupra pandemiei este conceput pentru a reduce decalajele în materie de colaborare, cooperare şi echitate", a adăugat el.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a ridicat în mai cel mai înalt nivel de alertă cu privire la pandemia de COVID-19, declarând că aceasta se află în prezent sub control.
"Acest lucru a marcat un punct de cotitură pentru lume după trei ani de criză, suferinţă şi pierderi pentru oamenii din întreaga lume. Mă bucur să văd că viaţa a revenit la normal", a subliniat şeful OMS în mesajul său video.
Totodată, OMS a ridicat în mai 2023 alerta similară pentru mpox (mult timp numită variola maimuţei), în timp ce agenţia sanitară a ONU a aprobat noi vaccinuri împotriva malariei, febrei dengue şi meningitei, a amintit Tedros Adhanom Ghebreyesus. De asemenea, Azerbaidjan, Belize şi Tadjikistan au fost declarate ţări din care malaria a fost eliminată.
Directorul OMS a salutat faptul că, în timpul ultimei Conferinţe a Părţilor (COP), au fost evidenţiate efectele schimbărilor climatice asupra sănătăţii.
El a descris drept "barbare" atacurile Hamas împotriva Israelului, "care au declanşat un atac devastator asupra Gaza". Oficialul a adăugat că "intervenţiile de urgenţă şi eforturile umanitare sunt departe de a răspunde nevoilor populaţiei din Gaza", reiterând apelul OMS pentru încetarea imediată a focului.
În ceea ce priveşte reapariţia holerei, cu un număr record de peste 40 de focare epidemice în întreaga lume, el a indicat că situaţia este "deosebit de îngrijorătoare".
Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a declarat marţi că omenirea nu este încă pregătită pentru o eventuală nouă pandemie. "Trebuie să facem mai mult", a declarat secretarul general al ONU cu ocazia Zilei Internaţionale de Pregătire împotriva Epidemiilor, care este marcată la 27 decembrie.
La iniţiativa preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, OMS găzduieşte în prezent o serie de negocieri ce vizează un tratat global privind pandemiile, în vederea îmbunătăţirii reglementărilor şi a pregătirii pentru pandemiile viitoare.
Tratatul urmează să fie adoptat în cadrul Adunării Mondiale a Sănătăţii, programată între 27 mai şi 1 iunie 2024; cu toate acestea, proiectul viitorului tratat, redactat pe 30 de pagini, rămâne extrem de controversat. Chiar dacă tratatul va fi adoptat la reuniunea OMS, acesta va intra în vigoare dacă este ratificat de un număr suficient de ţări şi ar fi valabil doar în acele state.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu