Organizația Mondială a Sănătății a emis un avertisment groaznic.
Următoarea pandemie poate să vină în orice moment și poate fi și mai gravă, dar și mai devastatoare. Mike Ryan, director executiv al programului de urgență al OMS, a fost cel care a emis acest avertisment. Mesajul său a fost răsunător: coronavirusul nu este marea pandemie despre care oamenii de știință credeau că va veni din moment în moment.
„Amenințările de acest tip vor continua”, a spus Ryan care a precizat că, în ciuda gravității pandemiei de coronavirus, lucrurile, în viitor, ar putea fi mult mai rele. OMS se bazează pe rata mortalității pentru SARS-Cov-2, care este foarte scăzută în comparație cu alte boli. În cazul Covid-19, factorii care intră în joc la determinarea riscului de moarte sunt mulți și plasează letalitatea acestei boli între 0,5 și 1%.
Există unanimitate în comunitatea științifică despre subiectul viitoarei pandemii care ne va lovi. Nu este vorba de a ști dacă va mai fi vreo pandemie, ci întrebarea este când va fi următoarea. Situația actuală a arătat clar că viitoarele pandemii vor fi inevitabile și provocarea este să fim pregătiți să trecem prin ele.
„Scenariul cel mai probabil este că acest coronavirus devine un virus endemic și că prezintă un nivel foarte scăzut de amenințare în contextul unui program global de vaccinare”, a clarificat Ryan. "Existența unui vaccin, chiar foarte eficient, nu este o garanție a eliminării sau eradicării unei boli infecțioase", a adăugat el.
Vaccinarea împotriva Covid-19 va permite totuși controlul răspândirii coronavirusului, astfel încât societățile să revină la normal, a spus Ryan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu