OMS: Pandemia se va termina când oamenii vor alege să se termine

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a transmis un mesaj clar privind finalul pandemiei. 

"Pandemia se va termina atunci când lumea va alege ca ea să se termine. Avem toate instrmentele necesare: instrumente de sănătate publică şi instrumente medicale. Dar lumea nu foloseşte aceste instrumente aşa cum trebuie. Cu aproape 50.000 de morţi pe săptămână, pandemia este departe de a se fi terminat. Pandemia a demonstrat dincolo de orice dubiu că sănătatea nu este un lux al celor bogaţi sau un rezultat al dezvoltării, ci că este un drept fundamental, o bază a stabilităţii politice, economice şi sociale. Nicio ţară nu poate învinge COVID-19 stând în izolare faţă de restul lumii. Şi nicio ţară din lume nu poate proteja sănătatea propriilor cetăţeni fără a lucra pentru protecţia tuturor oamenilor", a declarat dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus la Summitul pentru Sănătate Mondială din Berlin, conform livemint.com. 

Pandemia va continua şi în 2022 

De altfel, la finalul săptămânii trecute, OMS a anunţat că pandemia va mai continua cel puţin încă un an. 

Specialiştii au estimat extinderea cu încă un an a pandemiei deoarece nu toate ţările au ajuns la un număr suficient de mare al persoanelor vaccinate pentru a putea ţine sub control virusul.

Mai puţin de 5% din populaţia Africii a fost vaccinată, comparativ cu 40% pe majoritatea celorlalte continente, relatează BBC.

Au fost livrate peste 10 milioane de vaccinuri în ţările africane care au făcut solicitări, din totalul promis de o sută. Marea majoritate a vaccinurilor au fost distribuite şi utilizate în ţările cu venituri mari sau medii.

Oficialii OMS fac apel către ţările dezvoltate să renunţe la locul lor pe lista de priorităţi a companiilor farmaceutice care distribuie vaccinul pentru a putea echilibra situaţia la nivel global.

„Pot să vă spun că nu suntem pe drumul cel bun. Trebuie, într-adevăr, să grăbim ritmul vaccinări şi ştiţi de ce? Această pandemie va dura mai mult decât este necesar, din cauza lipsei posibilităţilor de imunizare a ţărilor în curs de dezvoltare şi nu numai”, a declarat Dr. Bruce Aylward, cercetător şi lider în cadrul OMS.

VEZI Pandemia va continua şi în 2022. Nou mesaj de la OMS

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel