Dr. Simona Carniciu, medic specialist în diabet și boli de nutriție la Centrul Corposana, a vorbit despre omul modern, care folosește numeroase aplicații pentru a rezolva provocările de zi cu zi.
„Oamenii nu mai văd soluţii, nu le mai gândesc. Mă uitam pe o aplicație pe care o folosim mulți pentru trafic, pentru a ajunge din punctul A în punctul B. Țin minte când eram studentă, nu aveam nevoie de nicio aplicație. Gândeam un traseu care să fie cât mai puțin aglomerat. Am făcut un test cu mine, să nu pun acea aplicație într-o zi și mi-am dat seama că m-am trezit într-o încurcătură. A fost un exemplu care să vă ateste clar că noi am învățat să nu mai gândim”, a spus medicul Simona Carniciu, adăugând: „Noi avem totul la îndemănâ, avem mijloace accesibile care ne pun la curent cu toate și noi nu prea mai avem nevoie de antrenament mental.”
„Cu siguranță, se manifestă într-un stres, care este mai puțin manageriat și acest lucru se manifestă asupra dezechilibrului microbiomului intestinal și creșterea riscului de boli cardio-metabolice”, a explicat medicul Simona Carniciu la „Academia de Sănătate”, emisiune moderată la DCNews și DCMedical de Irinel Popescu.
Dr. Simona Carniciu, medic specialist în diabet și boli de nutriție la Centrul Corposana, a spus că pacienții cu diabet zaharat de tip 2 au obezitate într-o proporție de peste 90 la sută.
„Dacă vorbim despre diabet, nutriție și boli metabolice, în ultima vreme le denumim generic boli de nutriție. Poate am putea separa puțin diabetul, deși este exact o boală de nutriție, dar pentru mai buna înțelegere către persoanele care suferă de această boală e mai bine să le denumim generic diabet și boli de nutriție. În general, avem această patologie cardio-metabolică, mai nou implică și sistemul cardiovascular. Și atunci afectarea cardio-metabolică semnifică, de fapt, o afectare care duce în timp la boli de origine cardiovasculară, la boli de nutriție, precum diabet zaharat, obezitate. Sindromul metabolic am putea spune că este un sindrom premergător diabetului zaharat, care cuprinde o hiperglicemie, dar nu suficient de mare încât să fie diabet zaharat”, a explicat medicul Simona Carniciu la „Academia de Sănătate”, emisiune moderată la DCNews și DCMedical de Irinel Popescu.
„Diabetul zaharat de tip 2 afectează ușor, treptat organismul, în așa fel încât această lipsă a funcționalității sau a disponibilității insulinei să fie gradată, evoluția putând să fie încetinită sau chiar să intre în remisie prin diverse metode. Eu am denumit generic terapie nutrițional medicală, pentru că de cele mai multe ori apelezi și la partea de nutriție și la terapie medicamentoasă. Cea nutrițională este pentru cunoscători în primul rând și în al doilea rând este pentru oamenii cu o reală voință, pentru că nu este ușor. În ultima vreme, Germania, America, Turcia au tot scos articole despre acest subiect”, a subliniat medicul.
„În general, pacienții cu diabet zaharat de tip 2 au obezitate într-o proporție de peste 90 la sută”, a mai spus medicul Simona Carniciu, care a vorbit și despre diabetul post-Covid: „Este o realitate, a crescut atât numărul pacienților cu diabet zaharat, cât și al persoanelor care nu sunt cu diverse grade de obezitate și totuși suferă de acest sindrom.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News