Grupul energetic austriac OMV a decis să îşi concentreze operaţiunile din domeniul financiar, personal şi IT pentru întregul concern la sediul general de la Viena, a declarat vineri directorul general de la OMV, Rainer Seele, transmite APA.
"Vestea bună este că vom aduce peste 250 de angajaţi foarte bine calificaţi la sediul central de la Viena", a declarat Seele într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul austriac, Sebastian Kurz. "Am decis că managementul datelor OMV şi dezvoltarea în domeniul digitalizării ar trebui să se deruleze la Viena", a mai spus Seele, adăugând că acest proces ar urma să fie implementat treptat până la finele lui 2020.
Şeful OMV a recunoscut că condiţiile fiscale favorabile din Austria au jucat un rol în această decizie precizând în schimb că dificultăţile cu care se confruntă în prezent grupul austriac în relaţia cu Guvernul României nu au avut nimic de a face cu această decizie. "Aceasta este o decizie pentru Austria şi nu o decizie care a fost luată împotriva unei alte locaţii", a spus Rainer Seele.
La începutul acestei luni, Rainer Seele a declarat că divizia OMV Petrom este într-un "dialog intensiv" cu Guvernul României pentru a putea lua o decizie finală de investiţii cu privire la proiectul Neptun. Potrivit lui Rainer Seele, este nevoie de o mai mare securitate cu privire la fiscalitate, de o piaţă a gazelor liberă şi de cele mai mici restricţii posibile cu privire la exporturile de gaze naturale. "Petrom spune că, pe bazele actuale, nu poate lua încă o decizie finală de investiţie", a spus atunci Seele.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News