În ședința AGA din 29 aprilie, acționarii OMV Petrom au aprobat distribuirea dividendelor pentru anul 2013 în valoare de 1,745 milioane de lei, respectiv 0,0308 lei pe acțiune, cu 10 la sută mai mare decât anul trecut.
Potrivit companiei, dividendele vor fi distribuite începând cu 5 iunie 2014. Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat și bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2014. Investițiile estimate de companie se ridică la 6,6 miliarde lei, cu 3% peste nivelul investitiilor bugetate pentru anul 2013.
Potrivit OMV Petrom, cea mai mare parte a investițiilor, 84%, este destinată activitatilor de Explorare și Producție. Activității de Rafinare și Marketing îi revine 12% din buget, iar 4% reprezentă investițiile în Gaze și Energie, precum și funcții suport.
Principali acționari ai companiei sunt OMV AKTIENGESELLSCHAFT care deține 51 la sută dintre acțiuni. Ministerul Economiei deține 20,6 la sută, Fondul Proprietatea SA are 18,9 la sută, iar persoanele fizice și juridice mai dețin circa 9,3 la sută. În total, OMV Petrom a emis un număr de 5.664.410.833,50 de acțiuni.
Compania a investit în ultimii 9 ani aproximativ 10 miliarde euro, aproape dublu față de profitul net obținut în aceeași perioadă, și rămâne în continuare cel mai mare investitor în sectorul energetic din România.
De asemenea, acționarii au mai aprobat numirea lui Johann Pleininger ca membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, pentru un mandat în vigoare până la data de 28 aprilie 2017.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier din sud-estul Europei, cu activități în sectoarele Explorare și Producție, Gaze și Energie, Rafinare și Marketing.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu