ONU avertizează: Catastrofă umanitară fără precedent

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a avertizat marţi că la Alep s-ar putea produce o "catastrofă umanitară fără precedent" şi a făcut apel la Rusia şi SUA să ajungă rapid la un acord privind o încetare a focului în oraş şi în ţară, relatează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Luptele pentru controlul Alep, divizat între zona de vest controlată de guvern şi cea de est ocupată de rebeli, s-au intensificat în ultimele săptămâni, provocând moartea a sute de oameni şi lipsindu-i pe numeroşi civili de curent electric, apă curentă şi provizii vitale.

"La Alep riscăm să vedem o catastrofă umanitară fără precedent în cei peste cinci ani de vărsare de sânge şi suferinţă în conflictul sirian", a spus Ban Ki-moon în faţa Consiliului de securitate în ultimul său raport lunar privind accesul la ajutor umanitar, care a fost consultat de Reuters.

Alep este unul dintre bastioanele rebelilor în lupta lor pentru înlăturarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a cărui armată este susţinută la sol de miliţii şiite din statele vecine şi aerian de lovituri aeriene ruse.

Gigi Becali îi desfiinţează pe stelişti după umilinţa cu City: 'Mai bine mă las de fotbal'

"Lupta pentru teritorii şi resurse este dusă prin atacuri nediscriminatorii în zone rezidenţiale, inclusiv prin utilizarea de bombe butoi, provocând moartea a sute de civili, printre care şi zeci de copii", a apreciat Ban în raportul ONU.

"Toate părţile angrenate în conflict eşuează în respectarea obligaţiei de a-i proteja pe civili", a mai spus secretarul general.

Ban Ki-moon a reiterat un apel la un armistiţiu de cel puţin 48 de ore pentru livrarea de ajutor umanitar şi a cerut Moscovei şi Washingtonului să ajungă rapid la un acord privind o încetare a focului.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi secretarul de stat american John Kerry au discutat marţi pe tema încheierii unui armistiţiu, a precizat MAE rus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel