Oprirea generatoarelor de urgență reprezintă un risc imediat pentru mii de pacienți din Gaza.
Produsele esenţiale - apa, alimentele şi combustibilii - sunt pe terminate în Fâşia Gaza, în timp ce mii de palestinieni se refugiază spre sudul acestui teritoriu pentru a evita ofensiva israeliană aşteptată, au declarat luni angajaţi ai ONU, potrivit dpa.
Oficiul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) al ONU a arătat duminică seara la Geneva că enclava palestiniană mai are combustibili pentru funcţionarea generatoarelor electrice de urgenţă doar pe 24 de ore. Oprirea generatoarelor ar însemna un "risc imediat" pentru mii de pacienţi, arată ultimul raport al OCHA privind situaţia din Gaza.
După atacul prin surprindere al grupării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului, în 7 octombrie, Israelul a blocat Fâşia Gaza, controlată de organizaţia respectivă, şi a întrerupt furnizarea de apă, alimente şi electricitate.
Luni dimineaţă, armata israeliană le-a cerut din nou civililor din nordul teritoriului respectiv să plece în sud; există tot mai multe indicii că invazia terestră israeliană este iminentă, menţionează dpa. Din zona respectivă au plecat deja peste 600.000 de palestinieni.
Conform OCHA, fiecare locuitor din Gaza are acum în medie doar câte trei litri de apă pe zi pentru băut, gătit şi spălat. Israelul a restabilit parţial alimentarea cu apă în oraşul Khan Younis din sud.
ONU a trimis circa 115 de ajutoare alimentare din Dubai către localitatea egipteană Al-Arish, în apropiere de extremitatea sudică a Fâşiei Gaza, dar punctul de trecere a frontierei dintre Gaza şi Egipt de la Rafah era în continuare închis, arată raportul citat.
Hamas susţine că alimentarea cu apă nu a fost reluată, iar populaţia este nevoită să bea apă necorespunzătoare; astfel, "vieţile cetăţenilor sunt ameninţate de o criză sanitară gravă", a declarat luni ministrul de interne din Gaza, Eyad Al-Bozom.
Ministrul israelian al energiei, Israel Katz, anunţase duminică reluarea alimentării cu apă în sudul Fâşiei Gaza, pentru a-i determina pe palestinieni să plece din nord. Decizia respectivă a fost aprobată de premierul israelian Benjamin Netanyahu şi de preşedintele american Joe Biden, a precizat el, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News