ONU: Peste 2.500 de migranţi au murit sau au dispărut în Marea Mediterană în acest an

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Organizația Națiunilor Unite anunță bilanțul morților și dispăruților din acest an în Marea Mediterană.

Peste 2.500 de migranţi au murit ori sunt daţi dispăruţi după ce au încercat să traverseze Marea Mediterană spre Europa de la începutul anului, a declarat joi o responsabilă a Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), scrie AFP citat de Agerpres.

"La 24 septembrie, peste 2.500 de persoane au fost numărate ca moarte sau dispărute în 2023. Acest număr reprezintă o creştere cu două treimi, faţă de 1.680 de persoane în aceeaşi perioadă din 2022", a declarat Ruven Menikdiwela, directorul biroului UNHCR din New York, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate dedicată crizei migranţilor din Marea Mediterană.

"Se pierd şi vieţi pe pământ, departe de atenţia publicului", a insistat ea.

"Călătoria din Africa de Vest sau estul Africii şi Cornul Africii până în Libia şi punctele de plecare de pe coastă rămâne una dintre cele mai periculoase din lume", a subliniat responsabila UNHCR. "Refugiaţii şi migranţii care călătoresc pe rutele terestre din Africa subsahariană riscă moartea şi încălcări grave ale drepturilor omului la fiecare pas", a mai spus Ruven Menikdiwela.

Potrivit datelor sale, în perioada 1 ianuarie-24 septembrie 2023, în total 186.000 de migranţi au sosit în sudul Europei (Italia, Grecia, Cipru şi Malta), dintre care 130.000 în Italia, "o creştere cu 83% în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2022".

În ceea ce priveşte ţările de plecare, între ianuarie şi august 2023, peste 102.000 de migranţi au încercat să traverseze Mediterana din Tunisia şi 45.000 din Libia. Din acest număr, 31.000 au fost salvaţi pe mare sau interceptaţi şi debarcaţi în Tunisia, iar 10.600 în Libia, a adăugat ea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel