ONU, reuniune de urgență

 Adunarea Generală a ONU va organiza o reuniune de urgenţă privind situaţia din Fâşia Gaza, miercuri, la orele 19.00 GMT, la solicitarea ţărilor arabe, a anunţat vineri într-o scrisoare adresată celor 193 de state membre preşedintele acesteia, Miroslav Lajcak, relatează AFP. 

Publicitate

În cursul acestei sesiuni, urmează să fie cerut un vot asupra unei rezoluţii ce reclamă protecţia palestinienilor din Fâşia Gaza după modelul celei respinse săptămâna trecută în Consiliul de Securitate când SUA au făcut uz de dreptul lor de veto, potrivit diplomaţilor. 

Spre deosebire de rezoluţiile adoptate de Consiliul de Securitate, cele aprobate de Adunarea Generală nu au caracter obligatoriu. 

"Vom acţiona săptămâna viitoare pentru a obţine un maxim de voturi", a declarat pentru AFP sub acoperirea anonimatului un diplomat al unei ţări care a sprijinit convocarea reuniunii de urgenţă a Adunării Generale. 

Israelul critică sesiunea specială 

Într-un comunicat, ambasadorul israelian la ONU, Danny Danon, a criticat sesiunea specială anunţată. 

"Este regretabil că, în loc să fie condamnaţi teroriştii din Hamas, unele ţări caută să-şi satisfacă nevoile politice interne denigrând Israelul la Naţiunile Unite", a spus el. 

În decembrie, după un veto al Statelor Unite în Consiliul de Securitate asupra unei rezoluţii care condamna recunoaşterea unilaterală a Ierusalimului drept capitală a Israelului, ţările arabe s-au îndreptat spre Adunarea Generală unde dreptul de veto nu există. 

Vor să contracareze mișcarea SUA 

La acea dată, cei 14 colegi ai Washingtonului au fost unanimi pentru a aproba rezoluţia Consiliului de Securitate, în final respinsă după veto-ul american. În Adunarea Generală, rezoluţia a primit 128 de voturi pentru din totalul celor 193 de ţări membre, după intense presiuni din partea SUA. 

Iniţiativa reuniunii de urgenţă a Adunării de săptămâna viitoare "a venit din partea Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI) şi a Ligii Arabe", a informat o sursă diplomatică. 

Mai multe ţări europene au încercat să îi descurajeze pe palestinieni şi ţările arabe să ceară un vot în faţa Adunării Generale după veto-ul american de săptămâna trecută. "Toată lumea le-a spus să nu facă asta", a declarat un diplomat european sub acoperirea anonimatului, pentru care acest vot poate fi contraproductiv dacă se obţine un rezultat sub nivelul celui din decembrie legat de Ierusalim, relatează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel