ONU şi mai multe ţări au lansat joi un apel la încetarea războiului Rusiei în Ucraina, cu puţine menţiuni despre relansarea negocierilor de pace aparent la punct mort, notează AFP.
'Invazia Ucrainei de către Rusia este o încălcare a integrităţii sale teritoriale şi a Cartei Naţiunilor Unite', a repetat secretarul general al Organizaţiei, Antonio Guterres, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate organizată de Washington. 'Aceasta trebuie să înceteze pentru binele poporului ucrainean, al poporului rus şi al întregii lumi', a adăugat el.
Şeful ONU a mers recent la Moscova şi Kiev pentru a obţine evacuarea civililor din Mariupol, dintre care câteva sute au reuşit să părăsească oraşul de la sfârşitul săptămânii trecute. Majoritatea membrilor Consiliului de Securitate, printre care China, Statele Unite, Irlanda, Franţa sau Mexic, au reclamat 'încetarea războiului' care, a deplâns Albania, pare că nu trebuie să se oprească.
'Numai dialogul şi negocierea vor pune capăt luptelor', a rezumat ambasadorul chinez Zhang Jun, criticând trimiterea de arme în Ucraina, în timp ce omologul său kenyan, Martin Kimani, a cerut o 'mediere' a lui Antonio Guterres. 'Ar trebui profitat de orice ocazie pentru a ajunge la pace', a declarat ambasadorul ucrainean Serghei Kisliţa.
Potrivit unor diplomaţi, Norvegia şi Mexicul, membri nepermanenţi, au supus un text partenerilor lor, exprimând 'un sprijin puternic pentru oferta de bune oficii a secretarului general în căutarea unei soluţii paşnice'.
Adoptarea acestei declaraţii - care ar fi prima manifestare de unitate a Consiliului de la invazia din 24 februarie - rămâne incertă. 'Avem timp', a declarat pentru AFP ambasadorul adjunct al Rusiei, Dmitri Polianski, întrebat dacă Moscova ar putea să o aprobe, scrie Agerpres.
Vladimir Putin a făcut un gest la care puțină lume s-ar fi așteptat: și-a cerut scuze pentru afirmațiile ministrului Lavrov. Premierul Israelului, Naftali Bennett, a acceptat scuzele preşedintelui rus, Vladimir Putin, referitoare la afirmaţiile controversate ale ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, despre originile lui Adolf Hitler.
"Premierul Naftali Bennett a vorbit astăzi cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Premierul Israelului i-a prezentat preşedintelui Rusiei o solicitare umanitară de a examina diverse opţiuni pentru evacuarea persoanelor din combinatul Azovstal din Mariupol. Solicitarea a fost făcută ca urmare a conversaţiei pe care premierul Naftali Bennett a avut-o ieri cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Preşedintele Putin a promis să permită evacuarea civililor, inclusiv a civililor răniţi, printr-un coridor organizat de Naţiunile Unite şi de Crucea Roşie", anunţă Guvernul Israelului, conform unui comunicat postat pe site-ul oficial. Vezi știrea aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu