Landul german Turingia este pregătit să ofere asistenţă producătorului auto Opel pentru a evita închiderea fabricii Eisenach, a declarat, pentru Reuters, premierul landului, Bodo Ramelow.
Ajutorul poate fi acordat sub forma unei subvenţionări a costurilor legate de energie sau de teren, dar numai dacă se reiau negocierile legate de salarii, a precizat oficialul german.
Acesta a adăugat că este inacceptabil ca deciziile legate de investiţii să pună landul Turingia "practic, sub ameninţarea şantajului".
Referindu-se la cele trei landuri din Germania în care sunt produse maşinile Opel, Ramelow a declarat: "Acestea nu vor permite să fie divizate".
Opel, pe pierdere
În martie 2017, producătorul auto francez a acceptat să achiziţioneze Opel cu 2,2 miliarde de euro (2,4 miliarde de dolari). Conform strategiei prezentată în noiembrie, Opel intenţionează să redevină profitabil până în 2020 şi să ofere versiuni electrice ale tuturor vehiculelor sale de pasageri până în 2024. Până atunci, compania vrea să ajungă la o marjă de profit de 2%, urmând să crească la 6% până în 2020.
Opel trebuie să-şi scadă costurile legate de personal cu până la 25%, pentru a face profitabile fabricile din Germania, a afirmat directorul general Michael Lohscheller, într-un interviu acordat revistei germane Bilanz.
Orice investiţie în fabricile din Germania este condiţionată de competitivitatea acestora. Opel nu intenţionează să închidă nicio unitate din Germania şi va onora actualele contracte colective de muncă, a explicat Lohscheller.
Fără modele noi
Într-un alt interviu acordat publicaţiei Automobilwoche, şeful Opel a declarat că producătorul auto nu va putea demara fabricarea unui nou model în Germania în primul semestru din 2018, deoarece nu există acorduri cu sindicatele privind modul în care uzinele germane pot deveni mai competitive.
Luni, consiliul german al angajaţilor Opel a insistat că reprezentanţii companiei nu şi-au onorat partea lor din acord.
Decizia PSA de a achiziţiona grupul german a provocat îngrijorări privind pierderea locurilor de muncă la Opel, care are aproximativ 33.500 de angajaţi în Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Spania şi Italia. Vauxhall are 4.500 de angajaţi în Marea Britanie, la fabricile din Ellesmere Port şi Luton, relateaza Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu