Vineri, 16 decembrie, de la ora 19.00, scena Sălii Polivalente va găzdui spectacolul-mozaic "Poveste de Crăciun", în regia lui Cristian Mihăilescu.
Super-producția de final de an a Operei Comice pentru Copii îi are ca invitați pe soprana Felicia Filip, tânăra soprană Laura Bretan (Chicago), solista Alina Eremia, baritonul Iordache Basalic, balerina Corina Dumitrescu, dansatorul flamenco Lucas Molina (Buenos Aires), violonistul Mario Hossen (Viena), Andrei Tudor Band și Orchestra Simfonică București, alături de artiștii lirici și balerinii Operei Comice pentru Copii.
Programul evenimentului include colinde românești și din repertoriul internațional, interpretate de peste 300 de artiști, împreună cu soliștii Operei Comice pentru Copii, precum și momente de balet, prezentate de invitați, alături de Ansamblul de Balet al Operei Comice pentru Copii și Corurile Cantus Mundi din țară, dirijate de Ana Ungureanu.
Biletele pentru spectacolul "Poveste de Crăciun" au prețuri între 20 și 80 de lei și pot fi achiziționate online, de pe platforma bilete.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu