Opera de trei parale, de Bertolt Brecht, în regia lui Răzvan Mazilu, premiera lunii la Teatrul Excelsior

Teatrul EXCELSIOR prezintă, pe 30 aprilie, 1, 5 și 6 mai 2022, de la ora 19:00, primele reprezentații ale spectacolului Opera de trei parale, de Bertolt Brecht și Kurt Weill. Regia, coregrafia și costumele poartă semnătura lui Răzvan Mazilu, iar decorul este realizat de Dragoș Buhagiar. 

Opera de trei parale este al treilea spectacol muzical pe care Răzvan Mazilu îl realizează la Excelsior, după succesul răsunător al musicalului Familia Addams și al spectacolului Fecioarele noastre grabnic ajutătoare.

Spectacolul lumii urcă pe scenă și vi se dezvăluie electrizant, bulversant, imprevizibil (ca viața!) într-o creație scenică de o teatralitate cuceritoare, care îmbină grandoarea și decadența, sarcasmul și umorul, ludicul și luciditatea. „Opera de trei parale” este, în viziunea lui Răzvan Mazilu, un manifest – artistic și estetic – ce se îmbogățește ca rezonanță și semnificații prin pasiunea și energia creatoare ale tinerei trupe de actori a Teatrului Excelsior, pe care o veți (re)descoperi într-o formulă extinsă.

Traducerea textului aparține Ozanei Oancea. Adaptarea songurilor este o creație colectivă după versiunea Ninei Cassian Distribuția: Macheath, zis Mackie Șiș: Lucian IonescuJonathan Jeremiah Peachum, proprietarul firmei „Prietenul cerșetorilor”: Mihai MitreaCelia Peachum, soția lui: Mihaela CoveșeanuPolly Peachum, fiica lor: Oana Predescu / Maria AlexieviciJackie „Tiger” Brown, șeful poliției din Londra: Mircea Alexandru BăluțăLucy, fiica lui: Ana UdroiuJenny Speluncă: Mihaela TrofimovSmith: Alex PopaFilch: Dan Clucinschi. Pastorul Kimball: Dragoș Spahiu. Banda de hoți: Mathias „Lovele”: Ovidiu Ușvat, Jakob „Tarantula”: Alex Călin, Walter „Beznă”: Matei Arvunescu, Robert „Matrioșcă”: Ion Bechet, Ede „Gură de Aur”: Dana Marineci. Fetele de la bordel: Dolly: Andreea Hristu,Betty: Iulia Samson, Vixen: Raluca Botez, Doamna bătrână: Robert Radoveneanu și Marlene, amfitrion: Dan Pughineanu.

Musical atipic, care nu ține cont de nicio rețetă

„Opera de trei parale” este un musical atipic, un non-musical care comentează ironic-inteligent genul liric și îl pune în relație cu alte genuri, cu alte stiluri – cu liedul, cu cabaretul. Este un spectacol care nu ține cont de nicio „rețetă” pe care este construit un musical în adevăratul sens al cuvântului”, a spus regizorul Răzvan Mazilu.

Inspirată din piesa dramaturgului englez John Gay, „Opera cerșetorilor” (1728), „Opera de trei parale” a avut premiera absolută la Berlin, în 1928, într-un climat social tensionat care a influențat decisiv viziunea lui Bertolt Brecht asupra teatrului, privit ca un posibil catalizator al schimbării sociale. În aparență o oglindă a societății de acum un secol, „Opera” lui Bertolt Brecht își confirmă acut actualitatea în aceste vremuri tulburi. Dincolo de amestecul fascinant de influențe stilistice, veți descoperi și un spectacol care vorbește despre rolul teatrului ca oglindă a lumii, dar și ca spațiu al posibilității de salvare și de a schimba realitatea.

„Opera” care a dat lumii unul dintre cele mai cunoscute șlagăre ale ultimului secol vă așteaptă să o descoperiți pe scena de la Excelsior într-o viziune curajoasă care vorbește fără menajamente despre lumea noastră plină de contraste și valori răsturnate. Un spectacol ca un theatrum mundi în care răsună polifonia atâtor puncte de vedere contrastante ale societății de astăzi, reunite într-o interogație fundamentală: Ce înseamnă să fii OM?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel