Dr. Florin Grama, medic primar de chirurgie generală, lector universitar și doctor în științe medicale, a vorbit despre chirurgia clasică versus chirurgia laparoscopică în cancer.
Dr. Florin Grama a explicat faptul că, în prezent, graţie inovaţiilor şi dezvoltării acestui domeniu, chirurgia laparoscopică se pretează a fi folosită şi în operaţiile de cancer de colon sau rect.
"S-a dovedit ştiinţific, prin studii, că rezultatele oncologice sunt cel puţin similare în cancerul de colon (n.r. – între chirurgia clasică şi cea laparoscopică), laparoscopia demonstrându-şi non-inferioritatea, raportată la procedeele clasice.
Şi pentru cancerul de rect lucrurile au evoluat foarte mult iar laparoscopia vine aici cu ajutorul realizat de magnificarea pelvisului, de vizualizarea mai bună a structurilor anatomice la nivelul pelvisului, astfel că poţi, pe de o parte, să prezervi mai uşor sfincterul anal - un aspect extrem de important – şi iarăşi poţi să prezervi mai bine structurile nervoase la nivelul pelvisului şi funcţia genito-urinară. Iar în centrele cu experienţă durata unei intervenţii chirurgicale laparoscopice se apropie de durata unei intervenţii chirurgicale clasice. Oarecum mitul 'lasă că te operez eu clasic că e mai bine' s-a cam spulberat. Evident că sunt şi câteva limitări ale laparoscopiei, legate de tumorile care invadează organele vecine, tumorile dezvoltate locale care necesită o rezecţie monobloc", a declarat dr. Florin Grama în exclusivitate pentru DC NEWS.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu