Operație complicată pe creier, realizată în premieră în România. Pacientul a fost TREZIT în timpul intervenției

Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

O echipă de medici de la spitalul de copii „Marie Curie” din Capitală a realizat o intervenție pe creier, cu trezirea pacientului în timpul ei, în premieră la noi. 

Pacientul operat are 13 ani, iar medicii spun că această intervenție chirurgicală este una foarte complicată. Băiatul se luptă de aproape un an cu o formă gravă de cancer la creier. Este pentru a doua oară când ajunge pe masa de operaţie, iar de această dată tumoarea se apropiase de zona din creier care gestionează vorbirea, scrie ProTv.ro.

“Ce a fost deosebit la cazul acesta este că e vorba de un copil de 13 ani şi în timpul operaţiei trebuia să îl trezim şi el să nu mişte deloc, avea capul fixat într-un fixator, să nu mişte deloc pentru că putea să îşi rupă gâtul.”, a declarat Sorin Târnoveanu, șeful Secției de Neurochirurgie, “Marie Curie”

 ”În momentul în care colegii neurochirurgi se ocupau de excizia tumorii, noi am continuat să îl monitorizăm, adică să îi punem întrebări, să îi arătăm diferite imagini la care copilul trebuia să răspundă adecvat.”, a explicat medicul Eugeniu Oleineac.

 

"Eram cu sufletul la gură"

După patru ore dificile atât pentru medici, cât și pentru părinți, operaţia s-a terminat cu succes.

“Te ia tremuratul, te ia plânsul, sunt nişte emoţii, nu se pot explica. Aveam încredere în domnul doctor, în Dumnezeu, dar totuşi ne-a fost frică, eram cu sufletul la gură.”, a mărturisit mama băiatului. 

Intervenţia este o premieră pentru România și a fost posibilă datorită unei aparaturi performante, donate spitalului de o asociație.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel