Hingherii de maşini nu acţionează mai niciodată la întâmplare. Ei şi-au dezvoltat o adevărată reţea de contacte foarte importante în cadrul anumitor instituţii, localuri sau chiar blocuri. Echipa care acţionează în anumite zone în general ridică maşinile la pont. Portarii instituţiilor sunt cei mai buni informatori ai hingherilor, iar răsplata e de 10 lei pe maşină ridicată.
De obicei acţiunea decurge în felul următor. Echipa de hingheri se cantonează într-un loc strategic şi aşteaptă. În scurt timp primesc un telefon de la un binevoitor, de obicei portarul instituţiei, care îi vinde pontul că, la adresa cu pricina, sunt cam multe maşini şi strică aspectul. În următoarele 5 minute se deplasează la faţa locului, şi, după cum are fiecare ghinionul, ridică o maşină.
Portarul care a dat pontul nu rămâne nerăsplătit, primeşte o mică atenţie din partea celor care tractează maşinile, în general 10 lei per bucată ridicată.
Portarii fac şi 3000 de lei pe lună din ponturi
Pentru un portar de o instituţie fără parcare, salariul este doar o mică atenţie cu care îl ating şefii. Grosul provine din ponturile pe care le oferă zilnic. Nu are nevoie de mai mult de 10 maşini în fiecare zi şi a reuşit practic să îşi tripleze salariul.
Locurile aglomerate, raiul hingherilor
Înscrierile la facultăţi sau restaurantele foarte frecventate sunt mană cerească pentru cei care ridică maşinile. Spre exmplu parcarea de la facultatea Româno-Americană, a produs enorm anul acesta. Nefiind parcare pentru vizitatori, doar pentru angajaţi, fiecare candidat îşi lăsa maşina pe unde apuca. Hingherii stăteau prin zonă şi, la pont, când se adunau mai multe, ridicau câte o maşină, de obicei ultima din şir.
Citeşte şi:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News