Şapte firme care au închiriat sectoare de plajă în Năvodari, Constanţa şi Vama Veche au fost amendate cu 70.000 de lei de către Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), pentru realizarea de construcţii ilegale şi pentru nerespectarea măsurilor stabilite în urma controalelor.
Inspectorii ABADL au notificat 47 de operatori pentru dezafectarea construcţiilor ilegale amplasate pe plajele litoralului românesc. Este vorba despre 35 operatori de plajă din Năvodari, 11 din Constanţa şi unul din Vama Veche, mulţi dintre aceştia atacând în instanţă somaţiile pentru demolare.
'Notificarea acestora s-a făcut în urma controalelor din perioada 25 mai - 3 iunie, ce au avut ca scop identificarea construcţiilor ilegale amplasate pe sectoarele de plajă, iar mulţi dintre aceştia nu erau la prima notificare. În urma măsurilor dispuse operatorilor de plajă, s-au efectuat acţiuni de verificare pentru a stabili modul în care aceştia au respectat măsurile date de inspectori cu termene de remediere pe plajele din Năvodari, Constanţa şi Vama Veche, şi s-a constatat că şapte operatori nu au dezafectat construcţiile ilegale.
Astfel, cei şapte operatori de plajă (...) au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi însumând 70.000 de lei', se precizează în comunicat. Directorul ABADL, Bogdan Bola, a precizat că, în cazul în care contractele de închiriere nu vor fi respectate, se poate ajunge la rezilierea acestora, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu