Operatorul aerian Dan Air ia în calcul suspendarea zborurilor de pe aeroportul Ghimbav-Braşov. Decizia finală va fi anunţată marţi

Facebook Dan Air
Facebook Dan Air

Dan Air, operatorul aerian care efectuează cele mai multe curse pe aeroportul Ghimbav-Braşov, ia în calcul suspendarea zborurilor de pe acest aeroport. Decizia finală va fi anunţată marţi, 27 iunie. 

"Compania DAN AIR organizează marți, 27 iulie 2023, orele 13:00, la sediul nostru, din Strada Gârlei, nr. 190A, 013726, Sector 1, București, o conferință de presă pe tema suspendării operării zborurilor de pe aeroportul Brașov de către DAN AIR. Compania noastră este singura care operează în prezent pe Aeroportul din Brașov. Decizia vine pe fondul lipsei infrastructurii necesare pentru a asigura deservirea în condiții rezonabile a aeronavelor noastre”, se arată în convocatorul conferinței de presă.

Dan Air, mesaj pentru braşoveni: Aparent, autorităţile s-au pus în mişcare

"Dorim să vă transmitem faptul că momentan nu s-a luat nicio decizie cu privire la suspendarea zborurilor de pe Ghimbav, decizia va fi luată mâine și va fi anunțată în conferința de presă. Ceea ce a declanșat o analiză de urgență a board-ulului de siguranță DAN AIR sunt cele două incidente petrecute în data de 23 (incidentul cu pasărea) și 24 (incidentul cu ROMATSA) iunie care au plasat operațiunile companiei într-o zona de risc care necesită măsuri corective imediate.

Aparent, autoritățile s-au pus în mișcare pentru a asigura cele necesare pentru ca DAN AIR să-și poată continua operarea în siguranță (au adus echipamente de alungare a păsărilor, semnează un contract prin care să permită unei organizații de întreținere să se stabilească la Brașov), singura instituție care continuă să nu coopereze este Romatsa R.A care își găsește tot felul de scuze cum că era obligată să permită decolarea unei aeronave care se afla în siguranță la sol în pofida unei aeronave aflate în aer, în condiții de meteo deosebite.

Nu trebuie să fii vreun expert să-ți dai seama că aterizarea are prioritate întrucât este legat de siguranța zborului vs. o decolare a unei aeronave care este deja la sol. În ipoteza în care zborurile vor fi suspendare de pe Ghimbav, ele vor continua să opereze de pe aeroportul din Otopeni unde pasagerii de la Brașov vor fi transportați cu un autocar pus la dispoziție gratuit de DAN AIR.

Pasagerii care nu doresc să fie reacomodați la București vor primi banii integral înapoi. Mulțumim pentru suport și pentru înțelegere, presiunile dvs. fac ca autoritățile să se miște în sfârșit și să vedem rezultate pe care colegii noștri din board-ul de siguranță al companiei le vor analiza și vor decide în consecință dacă măsurile luate de ultimă oră sunt suficiente pentru a continua operarea de pe Ghimbav.

Decizia va fi comunicată mâine la ora 13:00 de către DAN AIR în cadrul conferinței de presă organizată la sediul companiei din București", a transmis compania pe pagina sa de Facebook.

De la ce au plecat nemulţumirile. Cursă Dan Air, împiedicată să aterizeze la Braşov din cauza unui avion care decola

În weekend, o aeronavă Dan Air nu a primit permisiune de aterizare pe aeroportul din Braşov pentru că o altă aeronavă ar fi fost în procedurile de decolare în acelaşi timp. 

"Astăzi, 24 iunie 2023, controlorii de trafic ROMATSA au pus în pericol siguranța zborului DN288 Madrid-Brașov-București la aterizarea acestuia pe Aeroportul Brașov. Aeronavei DAN AIR i s-a întârziat aterizarea pe Brașov, în condiții de vreme neprielnică, pentru a permite decolarea unei alte aeronave.

Acest lucru încalcă reglementările aeronautice în vigoare care prevad că aeronavele care se află în proceduri de apropiere pentru aterizare trebuie să li se dea prioritate mai ales în condiții meteo nefavorabile așa cum a întâmpinat la ora aterizării zborul DAN AIR DN288.Controlori de trafic aerian din Arad care monitorizează printr-un turn virtual aeroportul Brașov au pus în pericol viața pasagerilor DAN AIR cât și siguranța zborului prin nerespectarea reglementărilor aeronautice care stabilesc că aterizările au prioritate față de decolări. Aeronava DAN AIR călătorea de la Madrid la Brașov, cu 83 de pasageri la bord. Pasagerii îmbarcați la Madrid au decolat către Brașov la ora 14:00, cu o întârziere de 1 ora și 30 de minute având în vedere restricțiile de rută și capacitatea aeroportului Madrid de a deservi aeronavele. Ora prognozată pentru aterizarea aeronavei DAN AIR la Brașov era inițial estimată a fi 18:20 care a fost modificată pentru ora 18:30 deoarece aeronava trebuia să ocolească fronturi atmosferice periculoase, ruta fiind modificată prin nordul Bulgariei și continuând apoi spre Brașov. DAN AIR monitoriza cu îngrijorare situația întrucât aeronava era programată să decoleze spre București înainte de ora 19:00, oră la care controlorii de trafic aerieni pleacă acasă iar din acest motiv Aeroportul din Brasov este nevoit să își înceteze activitatea. Prin urmare, echipa DAN AIR s-a coordonat cu Aeroportul Brașov și agenția care furnizează servicii de handling la sol, KRONAERO, pentru a reacomoda traficul pe aeroportul Brașov în așa fel încât atât DAN AIR cât și cealaltă aeronavă să se încadreze în programul de funcționare ROMATSA.

Controlorii de trafic totuși nu au acceptat varianta care nu numai că era optimă dar era și singura legală și au procedat la încălcarea regulamentului (UE) nr. 2017/373 care impune prin AMC19 ATS.TR.210(a)(3) – Controlul aerodromului – prioritate la aterizare, unde prioritatea la aterizare trebuie dată aeronavelor care sunt obligate să aterizeze din cauza factorilor care afectează operarea în siguranță a aeronavei dar și materialul explicativ al reglementării care spune că „o aeronavă care se află în fază de aterizare sau a început procedurile de apropiere pentru aterizare are prioritate în mod normal față de o aeronavă care intenționează să decoleze de pe aceeași pistă sau o pistă care intersectează pista de aterizare”.

Pe lângă faptul că reglementarea obligă controlorii de trafic să dea prioritate aeronavelor care aterizează, aeronava DAN AIR deja consumase mai mult combustibil decât era preconizat întrucât a trebuit să devieze de la ruta initiala si sa ocolească din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Deși la Arad monitorizeaza doar controlori de trafic cu grad de instructor, aparent cunoștințele acestora cât și procedurile aplicate contravin regulamentului dar și pun în pericol siguranța zborului autorizând decolarea unei alte aeronave, obligând aeronava DAN AIR să intre într-o procedură de așteptare, în aer, în condiții meteo nefavorabile deși cealaltă aeronavă stătea la sol, în siguranță.

Aeronava DAN AIR a aterizat la Brașov în final la ora 18:48, cu peste 16 minute întârziere generată de controlorii de trafic aerian, petrecute în aer, în condiții neprielnice. Aeroportul Brașov s-a închis la ora 19:00 iar aeronava DAN AIR care trebuia să-și continue călătoria către București cu 71 de pasageri la bord a rămas blocată pe aeroportul brașovean și vor fi transferați cu autocarul la București, este a treia cursă care întâmpină astfel de probleme din cauza faptului ca ROMATSA nu dorește să extindă programul controlorilor de trafic forțând astfel încetarea activității pe Aeroportul din Brașov la orele 19.00.Ne cerem scuze pasagerilor pentru cele întâmplate și pentru inconvenientele create de circumstanțe care sunt în afara controlului rezonabil al companiei DAN AIR și dorim să menționam ca toți pasagerii ar fi ajuns la destinație dacă ROMATSA nu ar fi îngreunat intenționat situația", a transmis Dan Air pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel