Școala românească a suferit mai multe transformări.
Profesoara Mariana Badea, prezentă în cadrul emisiunii ”DC Edu”, moderată de prof. univ. dr. Sorin Ivan, a atras atenția asupra unui aspect din școala românească.
Badea: Ceea ce mi se pare foarte important și nu se mai face la școală: universul literar al fiecărui scriitor. Dacă tu, ca elev, știi sau înțelegi universul literar al scriitorului, după aceea poți să interpretezi sau să înțelegi orice altă operă a acelui scriitor pentru că ea se încadrează, opera aceea, în mentalitatea lui literară. Eu am predat universul literar al scriitorilor, am prins această perioadă, și să știți că le era foarte ușor copiilor. Era o poezie de Bacovia, știau imediat să o comenteze.
Ivan: Acum nu se mai predă viziunea asta cuprinzătoare, se predă fragmentat o operă.
Badea: O poezie, o nuvelă și chiar una singură, un basm, cinci romane și șase poeți.
Ivan: E o abordare incompletă.
Badea: Aș zice că nu e o abordare.
Ivan: De ce se întâmplă asta? De ce credeți că se întâmplă asta în școala românească în predarea literaturii?
Badea: Am atâta suferință din acest motiv încât am acoperi vreo trei, patru emisiuni. Pe scurt, nu se mai numesc opere literare, se numesc acum texte, ca la manele. Text narativ, text...
Ivan: E dură comparația.
Badea: Păi, nu, dar așa se numesc, nu că zic eu, așa sunt, manelele au texte.
Ivan: Deci, sunt coborâte din rangul de operă literară, unele de mare valoare, au ajuns texte, exerciții de literatură.
Badea: Nici exerciții măcar. Textul narativ, că epic nu mai este, textul liric și textul dramatic două, trei în doisprezece ani de școală. Reduse spre inexistență.
Urmărește emisiunea completă aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News