Opoziția a părăsit din nou plenul, dar deputații vor reveni să fie numărați de Roberta Anastase pentru votul pe Legea pensiilor

camera_deputatilor
camera_deputatilor

Grupurile parlamentare ale PSD+PC şi PNL au părăsit sala de plen, în semn de protest faţă de faptul că şedinţa Camerei Deputaţilor este condusă de Roberta Anastase, dar au anunţat că vor reveni pentru votul final la legea pensiilor.

Viceliderul grupului parlamentar al PSD+PC Marian Neacşu a afirmat că social-democraţii nu vor participa decât la dezbaterile pe proiectele de legi importante şi nu vor fi prezenţi atunci când se vor discuta proiecte care urmăresc interesele clientelei actualei puteri. „Ne continuăm demersul nostru început atunci când a fost fraudat votul pe Legea pensiilor. Vom participa la activităţile parlamentare atâta vreme cât nu dumneavoastră veţi conduce lucrările Camerei. Vom participa chiar şi în condiţiile în care dumneavoastră vă veţi afla pe acel podium, la actele normative care au importanţă majoră pentru cetăţeni. Nu vom participa la acele acte normative, cum în mare măsură sunt şi cele de azi, care se referă  la reglementarea unor probleme care, într-un fel sau altul, reprezintă interesele grupurilor pe care cei care se află la putere în momentul ăsta le reprezintă în Parlament. Grupul parlamentar PSD va pleca de la şedinţa de plen şi va veni pentru votul final asupra legii pensiilor”, a afirmat Neacşu, adresându-se Robertei Anastase. Şedinţa de plen a început în absenţa deputaţilor UDMR care se aflau în şedinţă de grup parlamentar, astfel încât după plecarea social-democraţilor şi liberalilor în sală au mai rămas reprezentanţii PDL şi ai minorităţilor naţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel