Opoziția ar putea reveni în Parlament pentru ridicarea imunității lui Boldea

Parlamentarii USL ar putea să-și întrerupă protestul și să revină la dezbatearea referitoare la ridicarea imunității deputatului Mihail Boldea. Declarația a fost făcută de către președintele PNL, Crin Antonescu.

"Justiţia trebuie ajutată, nicidecum obstrucţionată şi, chiar dacă este vorba de un parlamentar, noi niciodată nu am folosit imunitatea pentru a obstrucţiona justiţia, nici când a fost vorba de colegi de-ai noştri care se aflau în cercetarea justiţiei, aşa încât cred că da", a afirmat liderul PNL, citat de Mediafax, răspunzând la întrebarea dacă USL îşi întrerupe protestul parlamentar pentru a vota în privinţa solicitării procurorilor în cazul Boldea.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, întrebat dacă opoziţia va întrerupe greva parlamentară pentru a vota ridicarea imunităţii lui Mihail Boldea, că Roberta Anastase "poate să numere în aşa fel încât să se ridice imunitatea", el adăugând că nu crede că cineva se va atinge de Boldea.

Regulamentul Camerei Deputaţilor prevede că cererea de reţinere, arestare sau percheziţie se adresează preşedintelui Camerei Deputaţilor de către ministrul Justiţiei.

Preşedintele Camerei aduce la cunoştinţă deputaţilor cererea, în şedinţă publică, după care o trimite de îndată Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi spre examinare, care va stabili, prin raportul său, dacă există sau nu există motive temeinice pentru aprobarea cererii. Hotărârea comisiei se adoptă, în cel mult 5 zile de la sesizare, prin votul majorităţii membrilor acesteia. Votul este secret.

Citește și:

Procurorii DIICOT au cerut aviz pentru arestarea deputatului Mihail Boldea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel