Primarul general Sorin Oprescu spune că organizarea Jocurilor Olimpice din 2020 la Bucureşti ar aduce foarte mulţi investitori şi că are susţinerea românilor. A realizat și un sondaj telefonic: 93% din 3.200 de persoane întrebate despre această iniţiativă au apreciat-o ca benefică, susține edilul.
"Aproximativ 85% dintre cetăţenii din Bucureşti sunt absolut de acord cu acest lucru. Sondajul a fost făcut telefonic, pe 3.700 de bucureşteni, iar în ţară l-au făcut pe un număr de 3.200. 93% dintre romani acceptă această idee pe ţară, iar la nivel de Bucureşti, 85%", a spus primarul general, la Realitatea TV.
Proiect de unitate națională"După părerea mea, asta poate fi un proiect de unitate naţionala, un proiect de ieşit din nenorocita asta de criză. Vă daţi seama ce capital de imagine ar avea România şi Bucureştiul numai dacă se coagulează această idee şi produce candidatura. Am început să fac liste cu mari sportivi care au obţinut rezultate deosebite la Olimpiade, care trăiesc în străinătate", a spus Sorin Oprescu. Acesta a susţinut că pentru organizarea Jocurilor Olimpice nu se pune problema majorării taxelor şi că a început să adune oamenii care îl pot îndrepta către firme de lobby. "Cu siguranţă în cea de-a cincea sau a şasea lună a anului viitor vom avea deja un meci organizat pe acest stadion, iar până în anul 2012 alte trei mari evenimente vor fi organizate, astfel încât finala cupei Europa League să se desfăşoare în siguranţă", a spus Sorin Oprescu, în timpul unei vizite făcute la stadionul naţional, în 24 august.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News