Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a avut un discurs surprinzător, cu prilejul lansării candidaților PSD-UNPR-PC la alegerile europarlamentare 2014. La Romexpo, Oprescu a abordat teme cheie în ceea ce privește interesul național și a lansat un mesaj tuturor forțelor politice.
Sorin Oprescu a avut un discurs de candidat la președinție, depășind atât tema europarlamentarelor, cât și focalizarea pe o audiență alcătuită din membrii PSD-UNPR-PC.
Oprescu, care a câștigat ca independent Capitala, a început prin recunoașterea originilor sale politice, în Stânga, și a spus că vorbește în numele bucureștenilor. După doar două fraze, a asumat, în numele românilor, un mesaj de verticalitate pentru structurile politice europene și opinia publică din țările occidentale. ”Noi românii suntem la fel de inteligenți, muncitori și spirituali ca și ceilalți cetățeni ai Europei, a spus Oprescu. Avem aceleași responsabilități, dar și mai important, trebuie să avem și aceleași drepturi! Îmi doresc o Românie pro-europeană, dar care este independentă, respectată și egală cu toate țările continentului. Ca majoritatea cetățenilor acestei țări nu mai vreau o Românie neagră, otrăvită, umilită și îngenuncheată”, a adăugat Oprescu, amintind implicit de situația din 2012, când președintele Comisiei Europene a intervenit la referendum.
Să teminăm cu războiul împotriva românilor
Soluția, în viziunea lui Oprescu, ține de schimbarea vieții politice din țară. Oprescu propune o răsturnare a modelului politic folosit în cei 10 ani de mandat de Traian Băsescu, dominat de lupte interne și conflicte interminabile. ”Să terminăm odată cu războiul păgubos al românilor contra altor români, a spus Oprescu. Avem nevoie de solidaritate, unitate, consens și reconciliere națională. Cel mai important program politic este cel al interesului național”.
Concret, Sorin Oprescu a lansat o ofertă de pace tuturor partidelor.”Principala program politic al românilor să fie o Românie pozitivă și normală, a declarat Oprescu. Oameni de valoare, fermi, înțelegători sunt în toate partidele, important este ca acești politicieni să fie uniți, să acționeze într-o singură direcție, a interesului general și a interesului național”.
În încheiere, Oprescu a revenit la discursul de campanie europarlamentară și a urat succes candidaților Stângii, afirmând încrederea că aceștia nu vor dezamăgi alegătorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News