Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, şi fostul său şofer Cristian Stanca, zis Grenadă, au fost interceptaţi în duba Poliţiei în timp ce stabileau prin semne să respecte "codul tăcerii". Detalii despre această întâlnire apar în motivarea deciziei din 30 septembrie, prin care Tribunalul Bucureşti a admis propunerea DNA de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pe nume lui Sorin Oprescu şi a altor inculpaţi din dosar.
Unul dintre motivele invocate de un judecător de drepturi şi libertăţi de la tribunal este şi acela că Oprescu ar putea influenţa desfăşurarea anchetei dacă va fi lăsat în libertate, prin faptul că ar comunica liber cu ceilalţi inculpaţi din dosar.
"Deloc de neglijat în privinţa inculpaţilor Oprescu Sorin şi Stanca Cristian este şi 'discuţia' pe care cei doi au purtat-o la data de 17.09.2015 în autovehiculul aparţinând D.G.P.M.B. destinat transportului persoanelor private de libertate, din care rezultă că primul este în continuare interesat ca persoanele apropiate lui să păstreze tăcerea cu privire la activitatea infracţională derulată împreună, în timp ce al doilea este dispus să păstreze această tăcere. În acest sens, se remarcă că, pe parcursul discuţiei ce a urmat între cei doi inculpaţi, după ce s-au salutat şi a urmat un scurt moment de linişte, inculpatul Stanca Cristian i-a spus din buze inculpatului Oprescu Sorin: 'Nu' şi, după 2 secunde, a făcut cu degetul arătător un semn în formă de X în dreptul buzelor. Or, simplul fapt că inculpaţii au profitat de prima ocazie pe care au avut-o pentru a asigura că a fost respectat 'codul tăcerii' este exemplificativ pentru prejudiciile care ar fi aduse urmăririi penale dacă inculpaţii ar putea să comunice în mod liber", se arată în motivarea citată de Agerpres.
Judecătorul mai aminteşte şi episodul din seara zilei de 5 septembrie, când, pe holurile DNA, Sorin Oprescu i-a indicat în mod repetat lui Bogdan Popa: "Nu dăm declaraţii...", "N-o să dăm declaraţii", "Nu dăm declaraţii, chemăm avocatu".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News