Oprescu: PRM a fost o adevărată coloană vertebrală a acestei ţări

oprescu_sorin
oprescu_sorin

Sorin Oprescu a declarat, la congresul PRM, că acest partid a fost a fost o adevărată coloană vertebrală a acestei ţări şi este caracterizat de curăţenie morală, verticalitate şi curaj.

"Adesea cuvintele dumneavoastră au exprimat adevăruri, au avut conţinut şi sens dar de multe ori au fost bagatelizate, răstălmăcite pentru a li se minimaliza mesajul", a spus Oprescu.

El le-a cerut reprezentanţilor PRM ca împreună să spargă clica celor care vor să-şi împartă totul între ei.

La rândul său, vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu, invitat la congresul PRM, a transmis salutări delegaţilor, arătând că social-democraţii, împreună cu toate forţele democratice din această ţară, se află într-o bătălie pentru România. Aceasta a spus că PSD  îşi doreşte să ajungă la guvernare pentru a face ceea ce aşteaptă cetăţenii României.

Ea le-a amintit delegaţiilor la Congres despre situaţia învăţătoarei Cristiana Anghel, aflată în greva foamei şi a precizat că împreună cu Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, a vizitat-o pe aceasta la spital.

Andronescu a arătat că arhiepiscopul a rugat-o în lacrimi pe Cristiana Anghel să renunţe la protest.

Prezent la Congresul al cincilea al PRM, vicepreşedintele PC Bogdan Diaconu şi-a exprimat convingerea că PC şi PRM vor lupta pentru apărarea idealurilor şi valorilor româneşti autentice. El i-a criticat pe preşedintele Traian Băsescu şi pe premierul Emil Boc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel