Sorin Oprescu rămâne în arest cel puțin 10 zile.
Decizie de ultimă oră pentru Sorin Oprescu! Fostul primar rămâne în arest cel puțin 10 zile. I-a fost respinsă cererea de eliberare. În această perioadă de 10 zile, autoritățile din Grecia ar putea lua decizia de a-l extrăda pe Sorin Oprescu.
Sorin Oprescu a fost condamnat în dosarul în care este acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.
Iniţial, Tribunalul Bucureşti (instanţa de fond) l-a condamnat pe Oprescu, în mai 2019, la 5 ani şi 4 luni închisoare, pedeapsă mărită de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni, după ce judecătorii au aplicat forma agravantă a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.
Potrivit deciziei instanţei, Sorin Oprescu a primit 6 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat în variantă agravată; 6 ani pentru luare de mită, 3 ani închisoare pentru abuz în serviciu şi 3 ani şi 6 luni închisoare pentru spălarea banilor. Pedepse au fost contopite şi, prin adăugarea unui spor, a rezultat 10 ani şi 8 luni închisoare.
Instanţa a mai dispus confiscarea specială de la Oprescu a sumelor de 25.000 euro, 102.400 lei şi de 9.500 euro.
De asemenea, magistraţii au decis confiscarea extinsă a imobilului situat în municipiul Bucureşti, str. Herăstrău, cumpărat de Sorin Oprescu, prin intermediul iubitei sale, Adriana-Elena Nica.
În plus, a fost menţinut sechestrul asigurător asupra imobilului situat pe str. Covrigarului, sat Ciolpani, compus din casă, în suprafaţă de 526 mp, şi teren, în suprafaţă de 895 mp, aparţinând lui Sorin Oprescu.
Fostul primar trebuie să plătească şi 50.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News