Există numeroase alimente care promit să scadă pulsul, însă doar unele dintre ele sunt cu adevărat eficiente. Iată despre ce alimente este vorba și cum să le consumi, pentru a ține sub control bătăile inimii.
Publicitate
O alimentație sănătoasă este esențială pentru un organism puternic și echilibrat. Aceasta te poate ajuta să ții sub control tensiunea și bătăile inimii, grație nutrienților specifici, cum ar fi magneziul și potasiul. Magneziul participă în corp la sute de reacţii biochimice şi are un rol major la nivel muscular, nervos şi cardiac, iar potasiul intervine prin impulsuri la nivelul celulelor şi funcţiilor nervoase, ajută muşchii să se contracte şi contribuie la reglarea tensiunii arteriale.
Iată care sunt cele mai bune alimente care scad pulsul.
Printre alimentele care țin sub control bătăile inimii, se numără: morcovul, țelina, fasolea și lintea, citricele, somonul, fructele de pădure, semințele de dovleac și fisticul.
Morcovul
Morcovul este o legumă hrănitoare, crocantă și dulce, pe care o iubesc chiar și copiii. Acesta este o sursă excelentă de compuși fenolici, cum sunt acizii clorogeni, p-cumaric și cafeic, care contribuie la relaxarea vaselor de sânge, având efect antiinflamator. Poate fi inclus în smoothie-uri, în supe, ciorbe sau în alte mâncăruri delicioase.
Țelina
Consumul regulat de țelină este extrem de benefic pentru sănătatea sistemului cardiovascular. Țelina conține ftalide, compuși responsabili de scăderea nivelului tensiunii arteriale și de relaxarea vaselor de sânge.
Fasolea și lintea
Fasolea și lintea sunt bogate în fibre, magneziu și potasiu, elemente care ajută la scăderea nivelului hipertensiunii arteriale. Atât fasolea, cât şi lintea au proprietăţi antiinflamatoare, datorită antioxidanţilor, similari celor conţinuţi de ceai, grepfrut, vin roşu sau de boabele de cacao. Specialiștii spun că pigmenţii roşiatici din fasole au un efect antioxindat de 50 de ori mai mare decât vitamina E.
Somonul
Fiind bogat în Omega-3, somonul este indispensabil pentru sănătatea inimii. Acești acizi grași luptă împotriva tensiunii arteriale crescute prin reducerea inflamației și scăderea nivelurilor acelor compuși care blochează vasele de sânge.
Citricele
Citricele, cum sunt portocalele, lămâile și grapefruitul, sunt bogate în vitamine, minerale și compuși vegetali. Toate acestea contribuie la menținerea unei inimi sănătoase, prin reducerea factorilor de risc pentru bolile de inimă (de exemplu, hipertensiunea arterială).
Fructele de pădure
Afinele, zmeura, aronia și căpșunile sunt bogate în antioxidanți, dar și în antociani, acei pigmenți care le conferă fructelor culoarea deosebită. Fructele de pădure ajută la reducerea nivelului tensiunii arteriale, ținând la distanță afecțiunile cardiovasculare.
Semințele de dovleac
Semințele de dovleac conțin magneziu, potasiu și arginină, un aminoacid esențial pentru producerea oxidului nitric, element care ajută la relaxara vaselor de sânge. Mai mult, uleiul din semințe de dovleac, consumat timp de șase săptămâni, poate duce la reduceri semnificative ale tensiunii arteriale sistolice.
Fisticul
Fisticul are în componență numeroși nutrienți esențiali pentru o inimă sănătoasă. Pe lângă grăsimi, el conține: fibre, proteine, potasiu, fosfor, vitamina B6 și vitamina B1, care ajută la reducerea atât a tensiunii arteriale sistolice, cât și a tensiunii arteriale diastolice, scrie BZI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu