Opt linii de transport public vor avea program prelungit, iar alte trei vor fi deviate, marţi, pentru a asigura preluarea spectatorilor care asistă la meciul de fotbal România - Elveţia, programat pe 'Arena Naţională'.
Conform Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), liniile 14, 40, 55, 86, 90, 102, 104 şi 335 vor funcţiona cu un program de circulaţie prelungit până la ora 1:00, în seara de marţi.
De asemenea, începând de la 17:00, la dispoziţia Brigăzii Rutiere de Poliţie, dacă situaţia o va impune, liniile care au capătul la 'Arena Naţională' vor fi deviate după cum urmează: troleibuzele 86 şi 90 vor funcţiona pe traseele de bază între terminalele 'Dridu', respectiv 'Mircea Vulcănescu' şi intersecţia Str. Vatra Luminoasă/Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă;
Autobuzul 143 va funcţiona pe traseul actual - între terminalul 'Bucur Obor' şi intersecţia Bd. Pierre de Coubertin/Str. Vatra Luminoasă, iar ulterior pe un traseu modificat, pe Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.
România va juca marţi ultimul meci din grupă, pe Arena Naţională, contra Elveţiei (21:45).
Selecţionerul Edward Iordănescu consideră că echipa naţională de fotbal a României are datoria să dea totul în partida cu Elveţia, pentru a rămâne neînvinsă în preliminariile EURO 2024 şi să termine grupa de calificare pe primul loc.
"Aş vrea să ne concentrăm mai mult la ceea ce urmează şi să nu rămân blocaţi în ceea ce a fost, chiar dacă e vorba de o performanţă fantastică. Am trăit momente euforice incredibile după această performanţă, am îndeplinit un obiectiv în care puţini credeau. Momentele astea de euforie trebuie şi ele trăite şi consumate, însă mâine ne aşteaptă un joc de o importanţă mare şi care ne obligă. Spre deosebire de noi, Elveţia nu a trăit momente de euforie, pentru că este sub obiectivul propus. A venit foarte motivată, capacitată şi probabil şi rănită. Pentru noi e foarte important ca aceste ore pe care le avem să le gestionăm cât mai bine să recalibrăm grupul, să ne regenerăm fizic şi să facem cinste celor care vor veni la stadion alături de noi. Ne-am îndeplinit obiectivul pe care ni l-am propus, dar acum avem altul. Avem o altă ţintă, avem şansa de a termina pe primul loc şi e datoria noastră să dăm totul să rămânem neînvinşi. Nu va fi deloc uşor, dar avem şansa de a termina pe primul loc", a declarat Iordănescu, luni, într-o conferinţă de presă.
Tehnicianul a precizat că grupul de jucători pe care îl coordonează s-a ridicat la un alt nivel odată cu obţinerea calificării la EURO 2024 şi că nu trebuie să se mulţumească doar cu această performanţă.
"Este un grup care a învăţat ca niciodată să nu renunţe la luptă şi mâine seară trebuie să fie din nou în picioare şi să fie pregătit să lupte. Am câştigat un statut, acum suntem echipă calificată la European şi asta ne obligă, provocarea este maximă. Provocarea pentru noi este foarte mare să ne prezentăm cât mai bine. Întâlnim jucători de la cel mai mare nivel, care joacă la cluburi de top, campioni cu cluburile lor. Va trebui să ne refacem şi din punct de vedere energetic, pentru că Elveţia vine conectată, în schimb, noi, prin bucuria calificării, cu siguranţă că am ieşit un pic din concentrare. Mai mare este riscul să ne mulţumim cu ceea ce am realizat până acum şi până la urmă e normal să fim fericiţi, să ne entuziasm pentru că ne am îndeplinit obiectivul. Ăsta este riscul major, să ne mulţumim cu atât. Avem o datorie în primul rând faţă de noi, să nu uităm însă că odată ridicat nivelul şi pretenţiile sunt altele, dar şi aşteptările sunt altele, şi trebuie să ne ridicăm la nivelul lor", a completat selecţionerul.
Edward Iordănescu spune că partida cu Elveţia va fi "pe viaţă şi pe moarte", deschisă oricărui rezultat.
"Ne-am asumat acest obiectiv, dar în acelaşi timp vom întâlni un adversar cu multă calitate, care doar el ştie de ce a ajuns în această situaţie. Va fi o confruntare pe viaţă şi pe moarte pentru primul loc şi deschisă oricărui rezultat, asta este realitatea. Şi nu vreau să cădem în greşeala de a fi foarte trişti dacă nu reuşim. Eu am încredere că putem reuşi asta, dar să nu uităm că obiectivul a fost calificarea. Menirea mea cum este să pregătesc cât mai bine turneul final din toate punctele de vedere şi să mă asigur că echipa va putea să treacă la nivelul următor. Avem potenţial să facem o figură frumoasă la turneul final", a afirmat Iordănescu.
Întrebat dacă îşi va prelungi contractul cu FRF după EURO 2024, Iordănescu a spus că nu este un subiect important şi a mulţumit conducerii federaţiei pentru încrederea acordată până acum.
"Nu e un subiect ăsta, are zero importanţă. Vor, nu vor, cei din conducerea federaţiei vor trebuie să meargă alături de mine la European, pentru că s-a auto-prelungit. Ce va fi după contează mai puţin în acest moment. Preşedintele şi-a dorit continuitate şi după dramele pe care le-am trăit în Liga Naţiunilor, deci asta nu e o noutate pentru mine. Mulţumesc pentru încrederea totală, a contat enorm, dar mai mult decât asta, a contat că mi-a dat mâna liberă totală", a afirmat antrenorul naţionalei.
Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2024, după ce a învins echipa Israelului cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultimul său meci din Grupa I a preliminariilor.
România, care avea nevoie de un punct pentru a se califica, va fi pentru a şasea oară la turneul final al Campionatului European, după ediţiile din 1984, 1996, 2000, 2008 şi 2016.
Neînvinsă după nouă meciuri, România este liderul grupei, după ce Elveţia a remizat acasă cu Kosovo, 1-1. România va juca marţi ultimul meci din grupă, pe Arena Naţională, contra Elveţiei (21:45).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu