A fost scandal în ședința de plen a Camerei Deputaților la Ora prim-ministrului. Dacă deputatul PNL de Alba, Florin Roman, a spus că vrea să i se adreseze adevăratului premier al României, adică lui Liviu Dragnea, Claudiu Năsui, de la USR, a continuat cu replici acide.
„Aţi încălcat promisiunile. (...) Vinovaţi sunteţi toţi pentru că sunteţi complici la ceea ce se întâmplă în această ţară. Şi toate pentru ce? Pentru a cumpăra o pace socială ca să atacaţi justiţia şi să vă salvaţi penalii. Asta în timp ce sistemul educaţiei este la pământ. Vedeţi şcolile ţării noastre în ce stare sunt. Vedeţi sănătatea în ce hal este şi cum se fură. Să vă fie ruşine!", a spus Claudiu Năsui.
Ulterior, Liviu Dragnea a avut următoarea replică: „Stimaţi colegi, vă sugerez celor care n-aţi mai citit Caragiale de mult să o faceţi. Rămâne prezent şi azi, şi mâine, şi peste o mie de ani".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News