O localitate din statul brazilian Sao Paolo arată ca un oraș-fantomă. Și asta pentru că majoritatea locuitorilor nu are curaj să iasă din casă din motive… medicale.
O boală de care suferă 600 din cei 800 de rezidenți și din cauza căreia pielea acestora nu se mai poate reface după expunerea la soare i-a făcut să devină prizonierii propriei locuințe.
În orașul Araras, din statul Sao Paolo, 600 de oameni sunt țintuiți în locuințele lor din cauza unei boli rare, Xeroderma Pigmentosum (XP). Afecțiunea se manifestă agresiv în momentul în care pielea persoanelor care au fost diagnosticate cu XP sunt expuse la soare. Din cauza acestei suferințe, epiderma nu se mai poate reface, așa cum se întâmplă în cazul majorității oamenilor. Mai mult, dintre cei 600 afectați, 20 au o formă agresivă a bolii, fiind susceptibili de cancer de piele.
Cei mai mulți dintre locuitorii orășelului sunt fermieri, și, prin natura acestei îndeletniciri, sunt nevoiți să iasă din casă. Până să își dea seama ce ravagii poate face această boală în corpul lor, aceștia au ignorat indicațiile doctorilor. Când trebuie neapărat să rezolve o problemă, locutiorii orășelului brazilian se acoperă din cap până în picioare, cu haine din materiale opace, ca nu cumva să pătrundă vreun fascicul de lumină prin fibră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu