Oracolul Vedetelor. 20 de întrebări pentru Eli Lăslean
Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Noi am "reînviat" acel oracol, dar online. Designerul Eli Lăslean a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.
Eli Lăslean, designerul preferat al Primei Doamne, cu o carieră de peste 30 de ani în spate, ne dezvăluie câteva secrete ale sale.
SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?
Eli Lăslean: Să FIU PRINȚESĂ! În copilărie îmi plăcea să citesc mult, era evadarea mea dintr-o realitate în care nu mă regăseam. Am crescut la țară, părinții mei erau crescători de animale și mă trimiteau adesea cu ele la păscut... iar eu visam să mă plimb prin palate și grădini, pe trepte de marmură și să port rochii frumoase, de prințesă ... Recent, în urma unei regresii prin hipnoză pe care am făcut-o, am aflat că în alte vieți am fost croitoreasă la curtea Regelui Henri al 6-lea și la curtea Regelui Ludovic, soție de faraon și bijutier la curtea unui sultan ... Foarte interesant!
SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?
Eli Lăslean: În general am fost o fetiță cuminte, disciplinată, eram șefa clasei... Aveam cred, cam 12 ani, când am plecat la o prietenă, într-o localitate apropiată, să petrec câteva zile cu ea. Eram singură la părinți și mereu simțeam nevoia de socializare așa că am acceptat cu bucurie invitația părinților acelei fete de a petrece câteva zile de vacanță împreună, la ei acasă. Zis și făcut! A două zi dimineață, ne-am trezit noi două, singure acasă pentru că ceilalți membri ai familiei erau plecați la muncă câmpului și ea îmi zice:"Ar trebui să facem ceva de mâncare, tu știi să gătești ?"...iar eu, care o văzusem pe mama cum gătea și mai încercasem și eu câte ceva, îi spun: "Da , știu să fac gomboti cu prune!"...și începem noi să gătim. Știam că se curată niște cartofi care se pun la fiert, se zdrobesc, apoi se pune făină și puțină apă și se face un aluat în care apoi se învelesc jumătățile de prune. Totul minunat, curățăm noi cartofii, iar ea îmi spune: "Hai să punem mai mulți, că să iasă mulți gomboti", iar eu o ascult și umplem aproape o oală. Se fierb cartofii, îi zdrobim, punem făină, dar aluatul era tot moale ... îi spun să mai aducă o cutie de făină, punem și acea cutie dar aluatul refuză să se întărească, se ține de mâinile mele. Ce ne facem ? Situația devine critică, gombotii nu ieșeau, cheltuisem două cutii de făină și prietena mea era deja speriată de ce o să zică părinții când vor vedea ispravă noastră. Decidem să dăm aluatul câinelui să-l mănânce, dar câinele refuză! Atunci, am mers în grădina și am făcut o groapă în care am pus aluatul și astfel am șters urmele aventurii noastre culinare.
CITEŞTE MAI MULTE PE SPECTACOLA
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
