Oraş din România mai vechi decât piramidele egiptene

Lucrările pentru construirea autostrăzii Sibiu-Nădlac au scos la lumnă un oraș imens,  mai vechi chiar și decât piramidele egiptene, vestigiile aparţinând anilor 4.200 î.Hr.

O echipă de arheologi a descoperit un oraș imens, cel mai vechi din Transilvania, mai vechi chiar decât piramidele egiptene, care au fost construite, conform specialiştilor în perioada 2.630 – 2.611 î.Hr.

Orasul îngropat în pământ din localitatea Turdaș, Hunedoara, se întinde pe  circa o sută  de hectare, are ziduri de apărare, cartiere, iar printre ruine au fost găsite multe vase și statuete valoroase. „Un sistem de apărare din acea vreme, pe o așa mare suprafață, nu s-a putut cerceta în Europa: costă foarte mult. Noi am avut această șansă datorită autostrăzii", a declarat Sabin Adrian Luca, coordonatorul cercetărilor, potrivit antenasatelor.ro

Ruinele descoperite surprind prin arhitectura lor: „case imense și ca înălțime și anvergură, cu podina suspendată". Altfel spus, din cauza deselor inundații care afectau perimetrul, oamenii și-au construit case suspendate, pe stâlpi imenși de 6-8 metri. Inundațiile afectau însă pivnițele și vetrele care se găseau la nivelul solului, așa că așezarea era refăcută după calamități ale naturii. S-au descoperit astfel șase orizonturi de arhitectură suprapuse, dar și un număr foarte mare de complexe arheologice: peste 3.000, în condițiile în care, în alte locuri, câteva situri abia totalizează împreună 2.000 de complexe arheologice.

Singura așezare din toate cele cercetate până acum din Europa neolitică care are un număr așa mare de cuptoare

Situl este un adevărat sistem de fortificații compus din 11 palisade și șanturi succesive, a cărui complexitate i-a impresionat şi pe arheologi: "Trebuie să ne gândim la un mare centru regional al acelui moment. Am găsit explicația asupra numărului mare de vase și statuete de lut descoperite aici. Am găsit 60 de cuptoare pentru arderea obiectelor de mici dimensiuni și singura concluzie care se poate trage este că aici se făceau statuetele, idolii pentru o țară. Și această mare așezare sacră cu caracter urban livra aceste piese, consacrate deja, spre comunități. E singura așezare din toate cele cercetate până acum din Europa neolitică care are un număr așa mare de cuptoare", a mai explicat Sabin Adrian Luca.

Fiind o așezare atât de veche, zonei Turdaș îi aparține și cea mai veche scriere din lume. Este vorba despre celebrele tăblițe de lut  descoperite, în anul 1961, la Tărtăria, localitate situată între Alba Iulia și Orăștie. Acestea sunt inscripționate cu semne asemănătoare cu cele ale scrierii sumeriene, dar cu cel puțin o mie de ani mai vechi decât orice alfabet. Scrierea a rămas, deocamdată, nedescifrată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel