O echipă de arheologi a făcut o descoperire extraordinară în jungla din Honduras.
Arheologii spun că au aflat, după mai bine de 500 de ani, locaţia Oraşului Alb al Zeului Maimuţă, şi au găsit artefacte ale unei civilizaţii vechi de mii de ani. Mulţi au asociat de-a lungul timpului oraşului pierdut cu miticul El Dorado, informează mirror.co.uk.
În anii 1940, exploratorii au discutat cu indigenii şi au aflat că în Oraşul Alb ar fi trăit Zeul Maimuţă. Legenda spunea că acest zeu viola femei, iar acestea dădeau ulterior naştere unor creaturi pe jumătate om, pe jumătate maimuţă.
Prima referinţă făcută la Oraşul Alb a fost făcută într-o scrisoare a Regelui Carol al V-lea al Spaniei.
Arheologii au găsit diferite artefacte în jungla lui Honduras, printre acestea numărându-se mai multe statui şi obiecte folosite în ritualuri ceremoniale. Acestea au fost inventariate, dar nu şi excavate, motiv pentru care echipa păstrează în continuare secretă locaţia oraşului.
O serie de exploratori au afirmat, de-a lungul timpului, că au descoperit Oraşul Alb, unul dintre aceştia fiind cunoscutul Theodore Morde. El a făcut anunţul în anul 1939, dar a murit într-un accident de maşină înainte de a face publică locaţia oraşului dispărut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu