Un mare oraş va trece, începând din luna decembrie, la transporturi publice gratuite, invocând o motivaţie ecologică, dar şi una energetică.
După ce alte oraşe franceze, precum Dunkerque, au anunțat că vor trece la transporturi publice gratuite, iată că un alt oraș mare din sudul Franţei, Montpellier, le va urma exemplul, informează AFP.
Consiliul din Montpellier Mediterranee Metropole, care grupează 31 de comune, a fixat pentru 21 de decembrie 2023 "data de implementare totală a gratuităţii în transporturile publice" pentru locuitorii din oraş şi împrejurimile sale, au anunţat vineri reprezentanţii acestui consiliu într-un comunicat.
Oraşul francez a implementat deja "un permis gratuit pentru weekend" în septembrie 2020 şi un altul destinat persoanelor mai mici de 18 ani şi celor de peste 65 de ani, lansat în septembrie 2021.
"Recenta criză energetică demonstrează mai mult ca niciodată necesitatea de a favoriza transportul public prin intermediul unei tranziţii atât ecologice, cât şi solidare", a subliniat consiliul municipal local.
Vânzările de bilete generează anual 40 de milioane de euro, reprezentând aproximativ 5% din bugetul oraşului. Diferenţa de recuperat ar trebui să fie însă mai mică, circa 30 de milioane de euro, întrucât turiştii şi companiile vor continua să plătească pentru transporturile publice din Montpellier.
Marele oraş din sudul Franţei se înscrie într-o tendinţă lansată de alte localităţi care au adoptat măsuri similare, iar una dintre acestea este Dunkerque, un oraş din nordul Franţei.
Acea localitate cu 200.000 de locuitori a eliminat biletele de autobuz în 2018, o decizie care a dus la creşterea numărului de persoane care folosesc transportul public.
Luxemburg a devenit în 2020 prima ţară din lume care a oferit gratuitate pentru transporturile publice la nivelul întregului său teritoriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu