Urmărește emisiunea live


Oraşul Sydney, sufocat de un val gros de fum provocat de incendii de vegetaţie

Locuitorii din Sydney se confruntă începând de joi cu un val gros de fum cauzator de accese de tuse, provocat de mai multe incendii de vegetaţie scăpate de sub control în regiunile rurale aflate la nord de principala metropolă a Australiei, informează AFP, precizează Agerpres. 

Alegeri prezidentiale 2024

Autorităţile sanitare ale oraşului i-au sfătuit pe rezidenţii care suferă de afecţiuni respiratorii să evite orice formă de activitate fizică în aer liber.

"Dacă vreţi să evitaţi fumul, cel mai bun lucru pe care puteţi să îl faceţi este să rămâneţi acasă şi să închideţi uşile şi ferestrele", a declarat Richard Broome, ministrul Sănătăţii din statul australian New South Wales (Noua Galie de Sud).

Sydney este capitala Noii Galii de Sud, cel mai populat dintre statele australiene şi aflat în sud-estul acestei insule-continent.

Pompierii depun eforturi considerabile încercând să controleze zecile de incendii care au distrus deja peste 2.000 de hectare. Vântul a împins spre Sydney valul de fum, "care va persista timp de mai multe zile şi nu se va disipa decât pe durata acestui weekend", potrivit pompierilor australieni.

Potrivit autorităţilor locale, calitatea aerului este "proastă", cu o concentraţie de particule în suspensie mai mare decât cele înregistrate în Bangkok, Jakarta şi Hong Kong.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel