Vicepreședintele PNL Ludovic Orban a părăsit primul ședința informală a partidului, unde s-a discutat despre succesorul lui Klaus Iohannis. Liderul liberal a insistat că nu renunță la candidatura sa la șefia PNL, deși surse politice susțin că Iohannis a recomandat-o colegilor de partid pe Alina Gorghiu.
Liderii liberali prezenți la ședință au încercat să ajungă la o înțelegere astfel încât să rămână un singur candidat la șefia PNL. Ca urmare a deznodământului de miercuri seară, cei doi contracandidați, Alina Gorghiu și Ludovic Orban, vor cere votul Biroului Politic Național al PNL pentru ca unul dintre ei să devină oficial succesorul lui Iohannis, pentru un mandat interimar de peste doi ani.
Teodor Atanasiu a anunțat la finalul ședinței că Iohannis o sprijină pe Alina Gorghiu.
De cealaltă parte, Orban este depozitarul încrederii lui Crin Antonescu și a parlamentarilor PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu