Ludovic Orban a spus că de la începutul campaniei a aflat că „ba m-am comportat ca un mascul Alfa, ba că semăn cu Liviu Dragnea”.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a spus, vineri seară, la alegerile pentru conducerea organizației PNL Alba, că, de la începutul campaniei, a aflat că „ba m-am comportat ca un mascul Alfa, ba că semăn cu Liviu Dragnea”, dar și că a pierdut alegerile parlamentare.
„De la începutul campaniei am aflat ba că n-am benzină, ba că m-am comportat ca un mascul Alfa, ba că semăn cu Liviu Dragnea, ba că am pierdut alegerile. Știți cine mai spune că am pierdut alegerile parlamentare de trei ori pe zi? PSD, dragii mei. Noi nu am pierdut alegerile, noi am dus PNL la guvernare, pe poziția de principal partid de guvernământ. Nu putem să facem abstracție de faptul că noi am guvernat România în cea mai grea perioadă de după Al Doilea Război Mondial, în condiții de pandemie, secetă, inundații, prăbușire economică și am scos țara la liman”, a spus Ludovic Orban în fața liberalilor din Alba.
Acesta a mai spus că nu este adevărat că președintele PNL care pierde alegerile își dă demisia, pentru că așa s-a întâmplat în istoria recentă: „Nu e așa, și alți președinți și-au reînnoit mandatul după ce au dus partidul la guvernare”.
„Am încredere că veți alege cu mare atenție, cu responsabilitate, cu discernământ, fără să țineți cont de cântecele de sirenă ale celor care vor să vă îndrepte spre stânci, fără să țineți cont de iluzii care pot fi vânturate, fără să țineți cont de presiunile care, din păcate, se întâmplă: mulți consideră că, dacă dețin putere administrativă, ca urmare a susținerii politice din partea PNL, pot să își permită să-și intimideze colegii sau să-i determine să acționeze altfel decât cum își doresc”, a mai spus, citat de Mediafax, Ludovic Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News