Orban, anunț despre măsurile de restricţie împotriva răspândirii Covid-19

Foto ilustrativ: Agerpres
Foto ilustrativ: Agerpres

Ludovic Orban susține că săptămână aceasta a arătat că ”măsurile de restricţii au generat efecte pozitive”.

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că datele din ultima săptămână au arătat că restricţiile impuse în contextul pandemiei au generat efecte pozitive, indicând o scădere a numărului de cazuri, dar şi o creştere a numărului de persoane vindecate, comparativ cu al celor infectate, scrie Agerpres.

"Această săptămână a arătat că măsurile de restricţii pe care le-am luat au generat efecte pozitive. Este clar că în fiecare zi, comparativ cu numărul de infectări al zilei echivalente din săptămâna anterioară, am avut un număr mai mic de cazuri. De asemenea, am avut patru zile un număr mai mare de persoane vindecate decât numărul de persoane infectate. Este un trend descedent, evident. Pe de altă parte, nu trebuie să lăsăm garda jos, cu atât mai mult cu cât s-a remarcat faptul că aceste măsuri de restricţii au generat efecte pozitive, trebuie să fim la fel de atenţi şi să respectăm la fel de riguros normele de protecţie a sănătăţii. Cu cât gradul de conformare este mai mare, cu cât creşte numărul românilor care respectă tot timpul regulile de protecţie sanitară, cu atât şansa noastră de a reveni mai repede la o viaţă normală creşte", a arătat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă.

Restricțiile rămân în vigoare 



Potrivit lui Orban, cele mai multe restricţii vor rămâne în vigoare şi în perioada sărbătorilor de iarnă.

"Vom aplica reglementările în vigoare, atât cele de nivel local, cât şi cele de nivel judeţean, indiferent că este vorba de carantinare, de închiderea restaurantelor la depăşirea indicatorului de 3 la mie. Toate vor rămâne în vigoare. E posibil unele măsuri naţionale, dacă pe baza evaluării epidemiologice, se va ajunge la o astfel de concluzie, să fie ridicate pe un orizont de timp, dar, repet, numai cu condiţia menţinerii unui trend descendent în ceea ce priveşte numărul de infectări", a declarat el.

Premierul atrage atenția 

Premierul Orban a atras atenţia asupra faptului că nu este recomandată o analiză a numărului de cazuri raportat exclusiv la ziua anterioară.

"Nu e bine să te hazardezi să faci predicţii pe baza rezultatelor unei singure zile sau a două zile. De regulă, trebuie făcută o evaluare pe intervale mai mari. De regulă, noi facem, pe lângă comparaţie zilnică, o comparaţie cu ziua echivalentă a săptămânilor anterioare, pentru că, asta este, ştiţi că ritmul de testare este diferit în funcţie de ziua săptămânii. (...) În privinţa analizei pe interval, este clar că a scăzut numărul de infectări în saptămâna care a trecut, iar numărul de infectări a fost aproape în fiecare zi mai mic decât numărul de infectări de săptămâna trecută şi per ansamblu, numărul de infectări a fost mai scăzut", a mai evidenţiat şeful Guvernului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel