Prim-ministrul Ludovic Orban a vorbit despre schema de ajutor de stat aplicată de Guvern și despre situația paradoxală în care se află România, în ceea ce privește gazul și energia electrică.
"Deja am și aplicat schema de ajutor de stat. Am aplicat o schemă de ajutor de stat care s-a aprobat pentru mai multe state europene, printre care Germania, care permite reducerea prețului la energie electrică pentru marii consumatori industriali, prin scăderea cu un procent – noi am aplicat un procet de 16% – din taxa de CO2, care este inclusă în factură și este o formă de schemă de ajutor de stat, care a permis, de exemplu, Germaniei să susțină industriile energofage, care au un consum mare de energie electrică în cadrul structurii de costuri a produselor, să crească competitivitatea produselor germane.
Cum să nu aplici o astfel de schemă de stat? Asta nu e o subvenție în sine, ci este o schemă de ajutor de stat, care, după OUG 114, România a ajuns într-o situație paradoxală. Deși avem gaz, deși România era un exportator net de energie electrică, am ajuns în situația în care gazul natural și energia electrică au ajuns să fie la un preț peste media europeană, peste bursa din Austria. Cum să nu avem noi ca obiectiv să creștem competitivitatea companiilor românești prin aplicarea unor astfel de scheme de ajutor de stat care sunt aplicate și în alte state", a declarat Ludovic Orban, în direct la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News