Tot mai multe voci la nivel oficial vorbesc cu îngrijorare de faptul că Rusia se pregătește în viitorul apropiat de un război de mare intensitate cu NATO.
Serviciile de informații ale statelor baltice, oficiali de rang înalt ai NATO sau șeful Statului Major al Poloniei se numără printre cei care atrag atenția că Federația Rusă ar putea declanșa un război de mare intensitate împotriva NATO.
Desigur, condiția ar fi ca Rusia să reușească să-și atingă obiectivele în Ucraina. Căderea Ucrainei ar fi un scenariu de coșmar nu doar pentru Republica Moldova, ci și pentru Alianța Nord-Atlantică.
O evaluare a serviciilor de informații germane arată că Rusia ar putea ataca teritoriul țărilor membre NATO „din 2026 încolo”.
Cu un regim tot mai autocrat, Vladimir Putin și-a eliminat inclusiv fizic toată opoziția, conducând un regim hipercentralizat care a trecut la o economie mascată de război. Industria rusă e azi cu motoarele turate la maximum încercând să profite de ezitările Occidentului cu privire la asistența militară acordată Ucrainei.
Există doi lideri în NATO apropiați de Rusia, lideri prin care Putin ar putea diviza unitatea NATO și destabiliza Alianța. E vorba desigur de președintele turc Recep Tayyip Erdogan și premierul maghiar Viktor Orban. Dar dacă în cazul lui Erdogan „sultanul” discută cu Moscova cel puțin de pe picior de egalitate, Turcia urmărindu-și propriile interese care nu de puține ori sunt în contradicție cu cele ale Rusiei, în cazul lui Viktor Orban „independența” de Putin e aproape nulă.
O situație ipotetică a unui conflict militar de mare intensitate între Rusia și NATO ne duce la activarea celebrului Articol 5 al Tratatului de la Washington, articol care prevede intervenția militară a tuturor membrilor celei mai puternice alianțe militare defensive din istorie în cazul unui atac asupra unui alt membru.
Profesorul Valentin Naumescu, expert în relații internaționale, în cadrul unei ediții recente a podcastului Obiectiv EuroAtlantic difuzat săptămânal pe platformele DefesenseRomania, a fost întrebat despre modul în care s-ar putea activa Articolul 5 într-un asemenea scenariu. Iar fostul secretar de stat al MAE a confirmat că e nevoie de unanimitate.
„Ați atins un subiect foarte sensibil (n.r. - folosirea Ungariei ca cal troian de către Rusia). Bineînțeles că Articolul 5 al Tratatului Nord-Atlantic se poate activa în urma unui vot în Consiliul Nord-Atlantic, structura politică de coordonare a NATO, iar acest lucru se poate întâmpla doar prin consens și unanimitate, prin votul tuturor celor 32 de aliați.
Ne îngrijorează desigur din ce în ce mai mult declarațiile, poziționările, intențiile anunțate de premierul Ungariei Viktor Orban (...) care anunță sfârșitul hegemoniei occidentale și faptul că Ungaria e pregătită să se alinieze cu regimurile iliberale militariste. Este o tendință revizionistă în politica internațională care erodează ordinea mondială pe acest fond al confuziei politice electroale, al îndoielilor și incertitudinilor privind rezultatele alegerilor de anul acesta. Sigur că acest curent revizionist pe plan internațional își are efectul potențat de un curent contestatar anti-sistem din interiorul democrațiilor liberare”, a explicat profesorul Valentin Naumescu.
„Nu suntem deocamdată în situația de a vedea runinată această fundație a acordurilor și tratatelor de securitate”, a mai adăugat expertul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News