Orban dă vina pe PSD pentru BUGETUL pe 2020. ”A atacat la CCR această lege”

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ludovic Orban a făcut declarații despre corectarea Ordonanței 114, complementară bugetului de stat.

Publicitate

Premierul României, Ludovic Orban, a spus că Partidul Social Democrat este responsabil de bugetul pe 2020 pentru că a atacat la Curtea Constituțională a României legea de corectare a OUG 114, fără de care proiectul de buget nu este complet.

„Mi-am informat colegii și am obținut susținere pentru o situație care ne-a fost creată de adversarii din PSD, ca urmare a atacării la Curtea Constituțională a legii de corectare a Ordonanței de Urgență 114", a precizat premierul.

Corectarea OUG 114, complementară legii bugetului

 

„Din cauza modului în care a fost construită Ordonanța 114, a trebuit să includem în legea de corectare a Ordonanței 114 o serie de măsuri pe care le-am considerat necesare pentru construcția bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat. Este vorba de câteva prevederi care sunt importante și anume:

- înghețarea pentru 2020, la nivelul anului 2019 a indemnizației demnitară;

- încetarea detașărilor din mediul privat în zona publică;

- interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public;

- plafonarea punctului de amendă;

- prorogarea termenului de intrare în vigoare a articolului 200 din Codul Administrativ privitor la pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de Consilii Județene;" a susținut Orban. 

Ludovic Orban îndeamnă la rapiditate

 

”Practic, toate aceste măsuri stau la baza construcției bugetare și ele trebuie adoptate cât mai rapid, pentru că, altfel, riscă să afecteze în mod negativ execuția bugetară. PSD a atacat la CCR această lege. Sigur, a atacat pe fond doar prevederea privind cumulul pensiei cu salariu. Dar, prin atacul la CCR, practic ei și-au asumat răspunderea politică a acestor prevederi la care făceam referire, pentru că există, ca și consecință a atacului la CCR, întârzierea legii”, a concluzionat Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel