Mircea Badea a făcut un pronostic despre Ludovic Orban și vine cu o veste proastă pentru foarte mulți români.
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, joi, că Guvernul nu a luat deocamdată o decizie cu privire la sectorul bugetar, dacă și cum va fi afectat, în actualul context al pandemiei cu coronavirus.
Mircea Badea a comentat acest subiect spunând ce crede că se va întâmpla cu salariile bugetarilor.
”Citesc că Ludovic Orban nu a decis dacă îi trimite pe bugetari în șomaj tehnic. Fac și eu un pronostic, deși mai bine nu-l fac, dar îl fac totuși. Citim așa: Orban nu a decis. Păi Orban pare că nu-și găsește căpocul... Cred că are probleme în a înțelege situația în care se regăsește el, nu mai zic în a înțelege situația în care este țara.
Acum noi avem problema dacă mergem sau nu să luăm lumina de Înviere. După ce se termină această problemă, săptămâna viitoare, la un moment dat, cineva se va uita în conturi și va zice: bă, am o veste: nu sunt bani. Cred că-s puține șanse să nu se ajungă la tăieri. Eu le zic tăieri indiferent cum se numesc. Putem folosi orice metafore. E foarte greu de crezut că nu se vor face tăieri în sectorul bugetar. La privat, pentru că suntem în economie reală, imediat s-a simțit criza. Cresc bani în pom? Nu! Dacă nu sunt bani, de unde să vă dea tata? Faptul că Orban n-a decis... nu el va decide, ci situația economică: sunt sau nu sunt bani”, a spus Mircea Badea în emisiunea ”În gura presei”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News